SONET 42
Că i-a ta, nu-i singura-mi mâhnire
deși a fost duioasa mea iubită
că ești al ei, e marea mea jelire,
și-i pierderea în veci ne-nlocuită.
O, cruzi amanți, știu gândul ce vă iartă:
tu o iubești știind că dragă-mi este,
știind că te iubesc ea doru-ți poartă
de dragul tău eu iert toate aceste.
Dacă te pierd, iubita mea câștigă,
pe ea de-o pierd, lui, soarta i-o aduce, -
voi vă găsiți și-am să vă pierd, mi-e frică,
voi amândoi mă răstigniți pe cruce.
Dar tu ești eu și-s bucuros; așa
suav miraj, și ea e tot a mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu