DIO (12)

 INOCENȚA M-A TRĂDAT

- Vii sau nu vii odată?

- Vin, însă umbra mă-nțeapă!

- Lasă că te bandajăm noi!

- Nu văd nimic!

- Nici n-ai văzut tu vreodată așa ceva!

- ...faceți nudism la umbră?

- Căldură mare!

- Dublă!

- Plus una!

- Plus unul!

- Ca să vezi!

- Ce, Catinca?

- Cine-i Catinca are craci nu glumă!

- Mămica mi-o spus...

- Mămica n-are ce căuta aici!

- Atunci plec.

- Du-te: până data viitoare ai grijă să mai crești!

Costel Zăgan 

DIO(8)

 DRAGOSTE(A), DE CE?

     Nu-mi puteam explica nici cum am ajuns în pielea goală, nici când s-au dezbrăcat cele două fete, apoi nici de ce am ieșit plângând pe ușa nopții? 

A doua zi, aveam să revin cu un bidon de vin și două plăcinte cu brânză aburinde - scuză sau recompensă pentru noaptea ratată?

Nu cred că mai avea vreun rost nici întrebarea, oricât de retorică ar fi fost precedenta situație, nici nedumerirea mea, poetică, pură și simplă.

    Așa că le-am pus pe masa goală și ospitalieră, zâmbind, iluminat parcă.

- Frumosule, unde-ai dispărut ieri?

Cele două glasuri, unite, făceau și mai adâncă întrebarea. Ca să ajungă la suprafață, adevărul a închis ochii. 

Eu ce puteam să văd în afara celor două fete, din nou, goale precum străbunica lor Eva?!

- Adame, nu-ți pui pijamalele?!

- Păi, nu vreau să ies în stradă, fetelor!

- Înaintează, totuși n-ai ajuns nici la margine!

- Dar marginea nu-i în centru!?

- Măi, dar grăbit mai ești!

- Totuși, m-am grăbit foarte ușor!

- La greutatea ta!

- Cum să nu: sunt un poet cu greutate!

- Imponderabilule, scufundă-te odată, dacă vrei să ne mai găsești!

- Vii și nevătămate de dorul meu!

- Măi-măi, dar fatal te mai crezi!

- Fatal nu, doar mortal!

- Punct, domnule de română!

- Punct de suspensie!

- Punct suspendat între două tăceri...

- Tăcerea unu și tăcerea doi.

- Tăcerea ta și tăcerea noastră!

- Una mai mare decât alta!

- Și noi care credeam că suntem egale pentru tine!

- Egale, frumoase și incomensurabile!

                                                           ***

ÎNAINTEZ PE BURTĂ

- Eu mă culc.

- Dio și cu mine mai avem de repetat pentru Cântarea României! 

- Repetiția este mama cântării!

- Râzi tu, Ileana Cosânzeana, dar și când o să venim cu ditamai premiul...

- N-o să mai încăpem tustrei în același pat!

- Și-atunci, suspendăm pe cineva!

- Sau pe alt-cineva!

- Suspendăm pe dracu!

- Îl suspedăm, că tot vrea el să-și bage codița: ba în una, ba în alta!

- Vreți să rămâneți singure? Eu mă retrag.

- Dimpotrivă: înaintează mai adânc, Filosofule!

- Înaintez, deci exist

- Dio, îți place să vorbești, nu glumă!

- Așa gândesc eu, vorbind.

                                           Costel Zăgan, Dio (alt roman cibernetic)

DELIA STĂNILOIU

 

Delia Staniloiu

IUBIRE IMPOSIBILĂ

Tu, eşti un rău prioritar
Eu, o fiinţă desuetă
Şi-n vastul zilelor precar,
Pentru-o iubire, facem chetă

Ne cheltuim ultimul vis
Pentru-o fărâmă de speranţă
Ne pierdem sigur şi precis
În neagra zilelor constanţă

Pe geana nopţilor nălucă
Să-mi dai un semn că mai exişti
Şi lasă inima s-aducă
Leac pentru ochii goi şi trişti.

Mai dăruieşte-mi un sărut
În suflet mai deschide-o poartă
Să pot s-o iau de la-nceput
Când vreau, să plâng râzând de soartă.

Destinul nostru-i indecis
Ce ni se-ntâmplă-i peste fire,
Însă ce suntem, ştim precis :
Bolnavi din lipsă de iubire

OCTAVIAN SOVIANY

OCTAVIAN SOVIANY

***

Distinșii mei amici vă voi pofti

În seara asta-n jurul mesei mele

În numele divinei geometrii

Să devorați triunghiuri isoscele

Desigur fiecare câte trei

Din cele multe trase în frigare

Ca niște devotați învățăcei

Lăsând în străchini doar o bisectoare

Cu care servii se scobesc în dinți

În timp ce pun mesenilor în blide

Dreptunghiuri acrișoare și fierbinți

La flama lumânării perpelite

Ce le veți hăpăi apoi de zor

Cu ochii și cu fălcile deodată

De pentagoane însă vă implor

Să nu se-atingă nicio invitată

Chiar dacă sunt gătite de Euclid

Ți împărțite-n doctorale porții

Să le mai ia din gustul lor arid

Gustați în schimb sublimele proporții

Turnate-n vase-aduse de la Ur

Spre-a scufunda-n delicii comesenii

Unde produsul mezilor - vă jur -

Este egal cu cel ce-l dau extremii

Iar ca desert / superb și decojit!/

O să primiți un mare tetraedru

Să plece fiecare mulțumit

Și dacă e posibil mai geometru

Spre dormitorul unde veți dormi

Feriți de toate ceasurile rele

Și-n numele divinei geometrii

Închiși frumos în cercurile mele

DUMITRU ȚIGANIUC

POLITEȚE

Sara bună, tramvaiule, zice penaionarul,

care mai poartă o geantă cu lozuri

ca pe-un toiag, sara bună, copacule,

sara bună, tu, drumule, sara bună și ție,

cană plină cu lapte ca un pește ci icre...

Din copilărie în fiece noapte

bătrânul salută luna, frunza și fluturii,

preschimbându-i în niște săteni dispăruți

și săltându-și ușor pălăria

ca pe propria umbră.

Sara bună, bătrânule, îi șoptesc,

și noroc deie-ți viața

când te sprijini în tașca cu lozuri

prin lume ca-ntr-un toiag.

Dumitru Țiganiuc, ACEEAȘI LUMINĂ, 1980 

PETRE STRIHAN

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan

MIOARA BĂLUȚĂ

***

uneori trebuie să faci o pauză
cu privirea în gol să examinezi trecutul
cum ai privi o scenă pe care se alunecă

dragostea lovește încet
viața curge repede
când te aștepți mai puțin inima
pune un semn
în interiorul sufletului

mă învârt ca un nor prin dreptul soarelui
nisipul să mă facă ridicolă

scriu cu el
scriu peste el
ce bine Doamne că avem din ce trăi

 · 

Mioara Băluță s-a născut la Onești, în 1967, și locuiește în Bacău.
Este autoare a două volume de poezie: ”În cădere voi râde”, Ed. Eurostampa, 2014, și ”Partea nevăzută a lunii”, Ed. Eurostampa, 2015.

***
miroși a ars
ca și cum te-ai apropia cu arma ascunsă
te simt pentru că te târăști
te aud pentru că râsul generației de azi
te îndoaie

ești încrețiță ca o hârtie scrisă
aruncată în coș înfrântă și pătată
numai vocea pare că ar fi a unui om
liber
pierdut în împărăția lui

***
ne-ai ocupat cum invadează
un vis fragil tinerețea ne-ai înfundat
cuvinte în carne
nu te-ai întors nu ne-ai strigat
în timp ce noi tremuram pentru tine
tu ai trecut prin pielea noatră
ca o navă de război viu colorată

***

caut o energie mai puternică decât mine
o zeitate la care să mă rog uneori
frica e orice oglindă pusă în faţă

nu recunosc planeta
încep lupta cu visele
scriu poezii să nu mai rămână din mine
piatră pe piatră

am cincizeci și aș mai tăia ceva
să salvez ce se mai poate salva

***

uneori trebuie să faci o pauză
cu privirea în gol să examinezi trecutul
cum ai privi o scenă pe care se alunecă

dragostea lovește încet
viața curge repede
când te aștepți mai puțin inima
pune un semn
în interiorul sufletului

mă învârt ca un nor prin dreptul soarelui
nisipul să mă facă ridicolă

scriu cu el
scriu peste el
ce bine Doamne că avem din ce trăi

MIRELA LUNGU

bAdroom stories (big secrets)

(Mirela Lungu)

secretele cresc
ca o pânză de păianjen se-ntind pe scaun
dulap
noptieră
în vârful degetelor pășesc trei dimineți părăsite

îmi aprind o țigară degetele îmi tremură
mi se întăresc sânii
simt iar parfumul cum îmi gâdilă nările
ce senzație stranie

cineva în spatele meu
se așează pe scaun
îmi sortează cu grijă hainele din dulap
îmi citește cărțile de pe noptieră
apoi își stinge țigara
și pleacă

DUMITRU ȚIGANIUC

RUGĂ PENTRU BASARABIA

Copil, mă uimea peste Prut o biserică

în care intra o căruță cu cai,

grămada de grâu - o cocoașă himerică -

vărsa un miros de făină de rai.

Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,

doar saci și-armăsari și lumină de roți

și îngerii puberi zburând să nu moară

spre mine, prin valuri, prin flori în saboți.

O rugă-am șoptit, un descântec de clipe

spre malul de ceață cu-armonici plângând,

și îngerii zvelți și-mpușcați în aripe

în mine primeau adăpost mai curând.

Să nu mă mai mir niciodată găsindu-mi

în fiece os câte-un sfânt prea curat

că-n trupu-mi cu ceaiuri umplut și cu gându-mi

respiră-o biserică veche de sat.

Biserică-a mea ce-ai venit pe-o corabie

ca Noe în funii de spaimă încins.

Lumină de îngeri salvați, Basarabie,

altarul din inima mea neînvins.

DUMITRU ȚIGANIUC, Pro Basarabia,

PODUL DE FLORI DE LA PRUT (ediție specială a Gazetei de Botoșani), iunie 1991

FANFAN

EA RĂMÂNE SEXUL SLAB

1.

Când se-ascunde goliciunera

Prin furoul transparent

Iese-n relief minunea

Al podișului Tibet.

2.

Picioarele-i sunt pierdute

Înalte cât un altar

Coloanele lui Hercule

E strâmtoare Gibraltar.

3.

Păru-i stă război pe țeastă

Te-nspăimântă c-un fior

Cum ar fi în jungla vastă

Mai jos de ecuator.

4.

Ca munții îi sunt brațele

Sperie pe pământean

Toate continentele

Alpino-Himalaian..

5.

Ochii sunt ca de ocean

Te inundă ca un fluviu

Parcă-i lavă de vulcan

Cum ar erupe Vezuviu.

6.

Cu a sa înfățișare

E deosebită-n grad

Eu rămân cu sexul tare

Ea rămâne sexul slab.