Manuel Bandeira
(Brazilia: 19 aprilie 1886 – 13 octombrie 1968)
MOMENT ÎNTR-O CAFENEA
Când a trecut înmormântarea
Oamenii ce se aflau în cafenea
Şi-au scos cu gesturi maşinale pălăriile
Distraţi salutându-l pe mort
Erau cu toţii întorşi către viaţă
Absorbiţi de viaţă încrezători în viaţă
Şi totuşi unul dintre ei se descoperi încet, cu un gest larg
Privind îndelung spre sicriu
El ştia că viaţa-i un zbucium feroce şi fără scop
Că viaţa e o trădare
El saluta materia care trece
Eliberată pe totdeauna de sufletul stins
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu