RĂZBOI INTERIOR

 Și

nu mă pot abține

în fiecare dimineață

sunt fericit că-s român

și

nu american

sau

Doamne-ferește

rus

Costel Zăgan, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA 2020

CEZAR IVĂNESCU

PRIMA FECIOARĂ A OMULUI

! frumoasă și perfectă ca Moartea-n care toate

se-adună cu înveliș, îți jinduim toți clipa

când goală-n fața noastră vei apărea tu lucind

o, urletul cu care te despicarăm, Moarte,

o, sângele, pe buze al primului hymen!

CEZAR IVĂNESCU, CELE MAI FRUMOASE POEZII, 1985

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ

(22 aprilie 1922 - 25 mai 2002)

MISTREŢUL CU COLŢI DE ARGINT

(Ştefan Augustin Doinaş)

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,

cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...

Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.

VLADIMIR MAIAKOVSKI

VLADIMIR MAIAKOVSKI

(19 iulie 1893 - 14 aprilie 1930)

LUAȚI AMINTE!

(Vladimir Maiakovski)

Luaţi aminte!

Dacă stelele sunt totuşi aprinse -

înseamnă că cineva are nevoie de ele?

Înseamnă că cineva ţine ca ele să existe?

Înseamnă că cineva numeşte aceşti mici stropi

de scuipat

perle?

Şi, înfruntând

prăfoasa furtună de-amiază,

oarecine se rupe spre Dumnezeu,

temându-se să nu întârzie,

şi plânge,

îi sărută mâna osoasă,

imploră -

numaidecât să fie vreo stea în înalt! -

se ploconeşte -

n-ar putea suporta acest chin ne-nstelat!

După care

umblă neliniştit,

însă calm la-nfăţişare.

Îi spune cuiva:

"Că doar deja poţi suporta?

Nu ţi-i teamă?

Aşa e, se pare?!"

Luaţi aminte!

Dacă stelele

sunt totuşi aprinse -

înseamnă că cineva are nevoie de aşa ceva?

Înseamnă că e necesar

ca în fiecare seară

peste acoperişuri să fie aprinsă

barem o singură stea?!

(1914)

Traducere de Leo Butnaru

GUNTER GRASS

GUNTER GRASS
(16 octombrie 1927 - 13 aprilie 2015)

DULAP DESCHIS

(Günter Grass)

Jos sunt pantofii.

se tem de un gândac

pe drumul de plecare,

de un bănuţ pe drumul de întoarcere.

de gândac şi bănuţ, pe care ar putea călca,

până se imprimă.

Sus e patria pălăriilor.

Acoperă-te, acoperă, acoperit.

Incredibile pene,

cum se cheamă pasărea,

unde i se rostogolea privirea

când şi-a dat seama că era prea pestriţă?

Bilele albe care dorm prin buzunare,

visează molii.

Aici lipseşte un nasture,

în centură se oboseşte şarpele.

Mătase dureroasă,

ochiul boului şi alte flori incendiare,

toamna, care devine rochie,

umplută cu carne în fiecare duminică

şi cu sarea lenjeriei împăturite.

Înainte ca dulapul să tacă, să devină lemn,

o rudă îndepărtată a molidului, –

cine va purta paltonul

când vei fi mort?

Mişcându-şi mâna în mânecă,

întâmpinând orice mişcare?

Cine o să ridice gulerul,

o să stea în faţa imaginilor

şi va fi singur sub clopotul vântos?

ION ȚOANȚĂ

VIS (șaptesprezece)

Croșetez poeme,

covoare de flori

macerate

în timp.

Ion Țoanță, Templul devenirii noastre, 2014

JACQUES PREVERT

JACQUES PREVERT
(4 februarie 1900 - 11 aprilie 1977)

LUPTA CU ÎNGERUL

(Jacques Prevert)

Nu te duce.

Totu-i dinainte aranjat

meciul e trucat

şi când o s-apară el pe ring

învăluit în fulgere de magneziu

vor intona asurzitor un Te Deum

şi-nainte chiar de te-a scula de pe scaunul tău

ei au să-ţi bată clopotele din răsputeri

au să-ţi azvârle-n obraz

buretele sfinţit

şi n-o să ai timp să-i zbori în pene

au să se năpustească asupra-ţi

iar el o să te lovească sub centură

şi-o să te prabuşeşti

cu braţele puse stupid în cruce

în rumeguş

şi niciodată n-o să mai poţi face dragoste.

EMIL-IULIAN SUDE

‎Mihail Daniel Cristea-Enache‎ în Pro LDA

Stimate colege, stimați colegi de învățământ,

De Ziua Internațională a Rromilor, la mulți și buni ani! pentru prietenii mei rromi
Și o poezie de Emil-Iulian Sude, poet talentat, o voce deja distinctă:

Vine pe la noi Dumnezeu în caserole albe

de la depărtare
de porțelan. cuibărit. se desfac
niște porumbei din polistiren.

nu mai avem loc pe băncile de metal
ne punem cu fața la soare
valurile mării în parcul
unde o vioară vertical ruginește

să nu se verse ciorba Dumnezeiască
suntem în stare să o strângem în căuș
un izvor cu vitamine și linguri de carne

mai aruncăm câte o înjurătură de la unul la altul
am da din ce nu avem porții colosale
de pâine

ne strângem la piept ne facem că avem aceeași chemare Dumnezeu tot mai micuț
în pahare

tragem șapca pe ochi să zică lumea e de la soare. să ne vadă cei din afară un parc
o simfonie de bach

numai unul mai cucurigat ni-l arată pe Dumnezeu pe lângă oale gras de bun. să ne sporească uimirea lipidă glucidă mirosindă a fum

ION CALOTĂ

Ion Calotă

Dragul şi admirabilul nostru prieten, Comsa Pompiliu, îmi mai face o surpriză plăcută, publicându-mi o poezie în revista pe care o conduce, una care are curajul să ne arate "Realitatea" la fel de dură cum este de fapt.

GEORGE G. ASZTALOS

GEORGE G. ASZTALOS!

(6 Aprilie 1963)

în sfărșit un poem serios

(George G. Asztalos)

totul e un post-scriptum la aleluia
serios habar n-am
ce drăcie îl îndumnezeiește
dar se resimte în lacrimile tuturor
porțiilor zdravene de rîs

aha vine moartea îi șoptește urechea află noutăți
îi zice ai murit mortule culmea e
că o mai și plătește pentru asta cu viața

eu și balaurul meu în capot de baie
acrobați de tot circul
dresați de aplauze
ne facem numărul
și habar n-avem

și ce se poate face întreabă doctorul
le știe pe toate zice ai o bubă ai grijă nu rîde
nu mai păpa nu mai respira
fă o cură dă-ți pastile autoadmirante e serios
sunt vinovat îi spun doctore uimește-mă
poftim
doar pentru asta te plătesc

și ce se mai poate mîntui întreabă preotul
e atotștiutor zice ai păcătuit mărturisește
că te întrebuințezi negativ e grav
zice pune-ți cenușă de busuioc în păr
părinte îi zic îmi pare extrem dar știm
toată istoria milei suntem bolnavi e normal
doar pentru asta te miluim

acuma ce-o fi o fi
pe fața mea e o primăvară perpetuuă
îmi răsare mereu înfloritor
un fel de iarbă pitică

arăt ca un scăpat din Animal Planet
rîdeți voi
dar o să mă dau cu frișcă va fi delicios
o să mă radă moartea neted
și frumos

Simt de îţi stă mintea

Mottor:

Zeiţo să intrăm undeva

că simt că o să fac

dragoste pe mine!

Evident facem o grămadă

de stupizenii îndrăgostite

pe care omul normal

nu le-ar face

să nu-l râdă şi curcile.

Iar dacă azi nu iubim

şi totu' îi trist de-ţi mere prost

ca noaptea

mâine iubeşti o lume întreagă

şi toate îs bune şi faine.

Nu-i chiar frumos să fim

doar nişte măşti pe un zid

oricât de artistic atractive

pentru că

doar frumuseţea profundă

cu adevăr asumat

şi relevat

face diferenţa.

Altfel suntem şi rămânem

tablou

Într-o galerie oarecare.

N-o prea înţelege nimeni dar dintotdeauna

dragostea se simte

e dată dragului

dar se simte în prostie.

Degeaba îi spui omului măinene

a fi om e echivalent olfactiv

cu mirosul suav mixat

între lavandă şi urină

că amorezul va da din coadă

şi va mirosi cu nesaţ

până îi lasă gura apă

până îi ţiuie dulce urechile.

În rest

există poezia bunului simţ pentru că

mai trebuie să-ţi stea mintea.

Şi să-ţi umble sufletul ca în reluare pe lună!

poezie de George G. Asztalos

Adă

DANIEL CORBU

Corbu Daniel

1

La cererea câtorva prieteni, un text liric. De data asta, dedicat poetului de originală expresie Dumitru CRUDU:

UN ALT BEETHOVEN

Poetului Dumitru Crudu

Politețea trebuie gonită din fiecare poem.

Nu-i o rușine să scrii despre sânge

și carne despre sex și neant

nu-i o rușine să mori

fără coroană de spini pe creștet.

Poți muri pur și simplu

în timp ce vorbești

despre patimi despre fericite havuzuri

despre ploaia de îngeri

sau despre coapsa iubitei

care te-a părăsit anul trecut.

Nu-i o rușine să scrii

despre cătușele ruginite ale ploii de-april

NU-I O RUȘINE SĂ MORI FĂRĂ COROANĂ

DE SPINI PE CREȘTET.

Nu-i o rușine să alungi politețea

din fiecare poem.

Îmi spune cineva ce se-aude?

Un alt Beethoven cântă Simfonia.