sâmbătă, 29 februarie 2020

DANIEL CORBU

Manualul bunului singuratic

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
vai mie rătăcitor prin oglinzi
firimiturile cerului au amuţit
şi-i atâta linişte
de parcă-aş fi murit în mai multe trupuri deodată.
Cândva stam printre împuşcăturile râsului
sfidam de departe desfrunzitele ore
acum tot mai spăşit înaintez
de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.
Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
pe străzi amurgite cineva proclamă totemul
iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving
cuvintele trec obosite ca spălătoresele seara
îngerii dorm
prietenii îmbătrânesc în fotografii
Manualul bunului singuratic lâncezeşte-n odăi.

MARIN SORESCU

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

Era primitivă,
Antică, mcdievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.


vineri, 28 februarie 2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Odă muzicii

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Odă muzicii: Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ


Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română:

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărțim
cum s-au despărțit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Așa trebuie să fie…
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în gușă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem dușmani.
Între noi, lumea va sta nemișcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va ști că suntem tot atât de aproape
și că, seara, sufletul meu,
ca țărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău…

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărțim
cum s-au despărțit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul…

Ștefan Augustin Doinaș (26 aprilie 1922 – 25 mai 2002)

ION ȚOANȚĂ

VIS ÎNTR-UN AN NON BISECT*
(by Ion Ţoanţă ©2018)

L-am visat
pe Marin Sorescu,
era înzăpezit La Lilieci
și plângea la gândul că i se pusese
barieră
în calea spre ținutul Nobel,
s-a refugiat într-o cugetare,
la Matcă,
slujindu-l pe Iona,
apoi,
conform propriilor predicții poematice,
s-a dus să moară puțin.

*Tribut lui Marin Sorescu, născut la 29 februarie 1936, an bisect.

MARIA OPREA

primul mărțișor -
leagănul dintre copaci
cu ninsori

POEME PE O FRUNZĂ (antologie), 2018

IONUȚ CALOTĂ

EȘAFOD DE ȘOAPTE

ceasornicul atârnă
precum liniștea
pe gâturi de lebădă

stau față-n față cu această zi

abia tăcând
în așteptare
mă sprijin cu privirea 
de marginea zilei
soarele îmi măsoară trupul
un zid alb crește pe umerii mei arși
vietate de zinc

MANIFEST PENTRU GLOBALIZAREA POEZIEI, 2018

MARIN SORESCU



A venit pe lume la Bulzești, județul Dolj (29 februarie 1936) și ne-a părăsit la 8 decembrie 1996 într-un București friguros ți trist.
A fost poet, dramaturg, prozator, eseist, traducător, iar opera i-a fost tradusă în țări de pe aproape tot mapamondul literar.
A ocupat funcția de Ministru al Culturii în Guvernul Văcăroiu, perioada care l-a măcinat fizic și i-a grăbit sfârșitul.

A fost la un pas de Premiul Nobel pentru literatură, fiind „ajutat” să piardă prin complot din interior. Lista celor cinci nume ale sabotorilor este, încă, secretă.
A murit lăsând în manuscris 15 volume, poezie, roman, eseu și un jurnal.
Rămâne, alături de Nichita Stănescu, unul dintre cei mai influenți și mai citiți poeți contemporani.

POVESTE
(Marin Sorescu)

Sufletul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuși vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiți pentru iarbă
Și pentru lac,
Vom râde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură
Și vom ține un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gând,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Până când ne va ieși în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

Și că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.

vineri, 21 februarie 2020

ADRIAN PĂUNESCU




Ziua-n care îmi lipseşti - Adrian Păunescu

Ca un tren de marfă se târăşte
Ziua-n care nu eşti lângă mine,
Strig la toată lumea pe muteşte
Şi-mi acopăr faţa, de ruşine.

Mă irită fiecare clipă,
Oasele mă dor ca-n menghini stricte,
Lacrima în ochiul ploapei ţipă,
Unde calc, provoc, fatal, conflicte.

Tandru şi brutal cu fiecare,
Orice sens al mersului se pierde,
Când mă răstignesc pe semafoare
Şi amestec galben, roşu, verde.

Prin târârea orelor deşarte,
Ziua-n care îmi lipseşti e moarte.




Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text




Ziua-n care îmi lipseşti - Adrian Păunescu

  • După amiază plăcută , draagii mei !
Ca un tren de marfă se târăşte
Ziua-n care nu eşti lângă mine,
Strig la toată lumea pe muteşte
Şi-mi acopăr faţa, de ruşine.

Mă irită fiecare clipă,
Oasele mă dor ca-n menghini stricte,
Lacrima în ochiul ploapei ţipă,
Unde calc, provoc, fatal, conflicte.

Tandru şi brutal cu fiecare,
Orice sens al mersului se pierde,
Când mă răstignesc pe semafoare
Şi amestec galben, roşu, verde.

Prin târârea orelor deşarte,
Ziua-n care îmi lipseşti e moarte.






















DRAGOSTE(A), DE CE?

  t S r o n e s p d o 1 t t l 6 l 9 c 6 t h 9 8 l h r   u 0 m i C a m 7 1 a g i m 6 h 6 0 m u 1 0 6 h f m a t 1 3 u 5 c 2    ·  Distribuit p...