DANIEL CORBU

Manualul bunului singuratic

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri

încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv

vai mie rătăcitor prin oglinzi

firimiturile cerului au amuţit

şi-i atâta linişte

de parcă-aş fi murit în mai multe trupuri deodată.

Cândva stam printre împuşcăturile râsului

sfidam de departe desfrunzitele ore

acum tot mai spăşit înaintez

de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri

încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv

pe străzi amurgite cineva proclamă totemul

iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving

cuvintele trec obosite ca spălătoresele seara

îngerii dorm

prietenii îmbătrânesc în fotografii

Manualul bunului singuratic lâncezeşte-n odăi.

poezie de Daniel Corbu din Manualul bunului singuratic (2005)

MARIN SORESCU

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni

Lipsesc mai multe secţii,

Iar altele, cum ar fi

Bunăstarea materială, fericirea şi norocul

În istorie,

Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,

Pentru că, neavând aur şi argint,

Ţăranii şi-au gravat anual chipul

Pe boabe de mei, de grâu, de porumb

Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate

Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,

Dar le-a fost milă să ucidă

Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,

Care le cântau fără bani toată viaţa,

Şi toată moartea.

Era primitivă,

Antică, mcdievală

Apar ca una singură,

Fiindcă, neştiind carte, ţăranii

N-au băgat de seamă că între aceste epoci

Există deosebiri

Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase

Sunt bordeiele.

De la munca pământului

Ţăranii intrau direct în pământ,

Să se odihnească.

Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:

A lui Doja, a lui Horia, Cloşca

şi Crişan, a lui Tudor,

Construite de data asta la suprafaţă

Cu un uimitor simţ al simetriei

Arhitectonice.

Vizitatori,

Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea

Aflate-n muzeu.

Sunt exponate originate,

Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor

Într-o clipă de încordare şi spontaneitate

Care a durat

2000 de ani.

poezie celebră de Marin Sorescu

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Odă muzicii

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Odă muzicii: Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ

Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română:

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărțim

cum s-au despărțit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.

Fiecare ne spunem: – Așa trebuie să fie…

Alături, umbra albastră

pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,

eu voi fi pământul cu toate păcatele.

Păsări mari te vor căuta prin zări

ducând în gușă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem dușmani.

Între noi, lumea va sta nemișcată

ca o pădure de sute de ani

plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va ști că suntem tot atât de aproape

și că, seara, sufletul meu,

ca țărmul care se modelează din ape,

ia forma uitată a trupului tău…

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărțim

cum s-au despărțit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,

eu voi fi soarele negru, pământul.

Nu peste mult are să bată vânt.

Nu peste mult are să bată vântul…

Ștefan Augustin Doinaș (26 aprilie 1922 – 25 mai 2002)

ION ȚOANȚĂ

VIS ÎNTR-UN AN NON BISECT*

(by Ion Ţoanţă ©2018)

L-am visat

pe Marin Sorescu,

era înzăpezit La Lilieci

și plângea la gândul că i se pusese

barieră

în calea spre ținutul Nobel,

s-a refugiat într-o cugetare,

la Matcă,

slujindu-l pe Iona,

apoi,

conform propriilor predicții poematice,

s-a dus să moară puțin.

*Tribut lui Marin Sorescu, născut la 29 februarie 1936, an bisect.

28

MARIA OPREA

primul mărțișor -

leagănul dintre copaci

cu ninsori

POEME PE O FRUNZĂ (antologie), 2018

IONUȚ CALOTĂ

EȘAFOD DE ȘOAPTE

ceasornicul atârnă

precum liniștea

pe gâturi de lebădă

stau față-n față cu această zi

abia tăcând

în așteptare

mă sprijin cu privirea 

de marginea zilei

soarele îmi măsoară trupul

un zid alb crește pe umerii mei arși

vietate de zinc

MANIFEST PENTRU GLOBALIZAREA POEZIEI, 2018

MARIN SORESCU

A venit pe lume la Bulzești, județul Dolj (29 februarie 1936) și ne-a părăsit la 8 decembrie 1996 într-un București friguros ți trist.

A fost poet, dramaturg, prozator, eseist, traducător, iar opera i-a fost tradusă în țări de pe aproape tot mapamondul literar.

A ocupat funcția de Ministru al Culturii în Guvernul Văcăroiu, perioada care l-a măcinat fizic și i-a grăbit sfârșitul.

A fost la un pas de Premiul Nobel pentru literatură, fiind „ajutat” să piardă prin complot din interior. Lista celor cinci nume ale sabotorilor este, încă, secretă.

A murit lăsând în manuscris 15 volume, poezie, roman, eseu și un jurnal.

Rămâne, alături de Nichita Stănescu, unul dintre cei mai influenți și mai citiți poeți contemporani.

POVESTE

(Marin Sorescu)

Sufletul tău funcționează cu lemne,

Iar al meu cu electricitate.

Dragostea ta umple cerul de fum,

A mea e din flăcări curate.

Totuși vom mai merge împreună

O bună bucată de pământ,

O bună bucată de cer,

O bună bucată de lună.

Vom fi fericiți pentru iarbă

Și pentru lac,

Vom râde pentru copac,

Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură

Și vom ține un moment de reculegere

Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea

Care merge înainte,

Ne vom lua după primul gând,

Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Până când ne va ieși în cale

Sfânta Vineri

Să ne spună printre altele

Că nu mai suntem tineri.

Și că ea n-o să ne mai dea de-acum

Nici electricitatea pentru flacără,

Nici lemne pentru fum.

J.L.BORGES -HAIKU

mi-au spus ceva

înserarea și muntele

am uitat ce

Jorge Luis Borges

1993 Pavarotti Verdi La Traviata - Brindisi

ADRIAN PĂUNESCU

Ziua-n care îmi lipseşti - Adrian Păunescu

Ca un tren de marfă se târăşte

Ziua-n care nu eşti lângă mine,

Strig la toată lumea pe muteşte

Şi-mi acopăr faţa, de ruşine.

Mă irită fiecare clipă,

Oasele mă dor ca-n menghini stricte,

Lacrima în ochiul ploapei ţipă,

Unde calc, provoc, fatal, conflicte.

Tandru şi brutal cu fiecare,

Orice sens al mersului se pierde,

Când mă răstignesc pe semafoare

Şi amestec galben, roşu, verde.

Prin târârea orelor deşarte,

Ziua-n care îmi lipseşti e moarte.

Ziua-n care îmi lipseşti - Adrian Păunescu

• După amiază plăcută , draagii mei !

Ca un tren de marfă se târăşte
Ziua-n care nu eşti lângă mine,
Strig la toată lumea pe muteşte
Şi-mi acopăr faţa, de ruşine.

Mă irită fiecare clipă,
Oasele mă dor ca-n menghini stricte,
Lacrima în ochiul ploapei ţipă,
Unde calc, provoc, fatal, conflicte.

Tandru şi brutal cu fiecare,
Orice sens al mersului se pierde,
Când mă răstignesc pe semafoare
Şi amestec galben, roşu, verde.

Prin târârea orelor deşarte,
Ziua-n care îmi lipseşti e moarte.