marți, 7 aprilie 2020

COSTEL ZĂGAN publicat în REVISTA ECREATOR

zgMICĂ EREZIE SS

Numai aici dragă Kitty
cina cea de taină
este servită în gamele
iar
duhul sfânt
circulă liber
ca
pasărea cerului

Însă
războiul
nu iartă
pe
nimeni
Nici
pe
Dumnezeu
Nici pe Dumnezeu
dragă Kitty

POVESTEA UNEI GAMELE

Dragă Kitty a fost odată o gamelă
Mică și de metal Avea un lichid
maroniu fără nimic solid N-avea miros
de ceai sau de cafea de supă nici atât
Acum
Prinde-ți bine nasul cu degetele Și a
runcă zoaia pe gâtul înfometat Poftă
bună NU Nu izbi gamela de pereți
Zâmbește Nici gardul de sârmă ghim
pată nu poate ține (mult) libertatea
la distanță Și-au trăit fericiți până la
prima gazare


INSOMNIEI CU DRAG

După
ce-am numărat
toate
stelele
și
oile
din
sat
Am trecut
la
femei
apoi
la
fete
La
nume
am început
să visez
Și-am
adormit
buștean
cu
poezia
pe
buze


VERDE SPRE ROȘU

Destine sfărmate-n mii de bucăți Roșul
pur sau impur Niște absurdități Murdări
te de sânge nevinovat Libertate egalita
te fraternitate Îngerii sau dracii conduc
lumea Doamne vine primăvara degea
ba Ce roșie-i iarba
și ce verde
era
odată


MI-E DOR DE ANNA FRANK

Și-atunci mi-am zis Ia să mai urc câteva trepte
spre amintire Poate-o găsesc jucându-se cu niș
te cărți jucăriile ei preferate Dragă Kitty aveai
dreptate Condiția umană a luat-o razna Și nici
n-ai cui să i te plângi Nici un cui nu mai este la
locul lui De niciun sentiment nu mai poți fi si
gur(ă) Iar Homo sapiens a ajuns cel mai feroce
animal În rest totu-i sehr gut


DAR UNDE-I TATA

Dragă Kitty raiul este o camera fără ferestre
Plină cu cărți în toate limbile pământului Să
nu exagerăm totuși Trebuie să fie loc Oamenii
merg nu zboară din bibliotecă în bibliotecă
Lectura are nevoie de-o cale de acces
De pildă cărțile de poezie mă ajută să respir
Cele de aventuri să uit de foame și singurătate
Numai cărțile de dragoste mă deprimă
Deocamdată
Nu înțeleg însă un lucru
Cum poate să fie nisipul
duminica
atât de albastru



ATÂT SE POATE

Dragă Kitty mașinăria asta invizibilă-I timpul
Macină totul amintiri speranțe dureri și mai
ales bucurii Toate au însă un gust inconfun
dabil Zilnic urcăm și coborâm din Turnul Ba
bel Bărbații de regulă coboară Să mai facă
vreun război Să mai pună la cale vreo confla
grație erotica Însă femeile au mereu aripile
deschise contratimp pulbere și iubire
Atât
Oare

ANNA FRANK PUR ȘI SIMPLU

Dragă Kitty
azi-noapte
L-am visat
pe
Dumnezeu
Și restu-i
pur și simplu
întuneric-bocnă

ȘI EU VREAU SĂ FIU ELEGANT(Ă)TOATĂ VIAȚA

Dragă Kitty religia salvează lumea
Atât Punct Sau două puncte fieca
re cu lumea sa Aici este problema
esențială Lumea mea Lumea ta Lu
mea lui Simțul de proprietate distru
ge vieți Însă nu poți pune totul la co
mun de pildă sufletul copilăria dure
rea Da oamenii vorbesc mereu despre
suferințele lor cotidiene Ușor-ușor sco
țându-și intimitatea pe pârleaz Nu-i bi
ne nu-i frumos nu-i elegant Eleganța
oameni buni ar trebui reinventată Nu
cea scorțoasă sau rece Doamne-ferește
Ci eleganța copilăriei
Cu surâsul pe buze


EMINESCU SĂRACU!

Alo Anna Frank Aici România Cine-i acolo
Iar ne bruiază extratereștrii
O fi sau n-o fi secu
Aceasta-i întrebarea
Păi vă lăudați c-o scoateți la capăt singuri
Așa-i așa-i
Soarta noastră-i singurătatea
Vezi Miorița și celebrele doine
Or fi celebre pentru voi românii și alte popoare migratoare
Care v-au sondat începuturile izvoarele și aurul
Și ăla înnegrit de supărare și Dorul vostru (inter)național
Și unde-ajunge nu-i hotar
Nici ochi spre-a cunoaște
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște
Da tot Eminescu săracul
Sărac dar Român
Am zis
Și cu asta am rămas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DRAGOSTE(A), DE CE?

  t S r o n e s p d o 1 t t l 6 l 9 c 6 t h 9 8 l h r   u 0 m i C a m 7 1 a g i m 6 h 6 0 m u 1 0 6 h f m a t 1 3 u 5 c 2    ·  Distribuit p...