LUCIA OLARU NENATI

Bate destinul

În orele mele

Ca vântu-n ferestrele

Fără perdele

Nu intru să tulbur

Nu ies să răstorn

Doar fumul mi-nșiră

Fantasme prin horn...

Lucia Olaru Nenati, Nesfârșitele vămi, 1979

GELLU DORIAN

SFÂRȘITUL LUMII

Așteptat la colțul casei tale de-o măturătoare mecanică,

vei fi luat și dus la groapa de gunoi a orașului,

                                                                          între tufele

de rosa canina și corcoduși, în croncănitul ciorilor, lătratul 

         câinilor și mâinile aspre, pline de răni

                    ale cerșetorilor

care caută ciosvârta neroasă aruncată de la masa celor

                                                                                               ajunși,

mototolit ca o hârtie

pe care stau scrise și necitite ultimele tale poezii de dragoste,

este posibil să simți, ca în oglindă femeia chipul trecut, sfârșitul

                                                                                                  lumii?

Gellu Dorian, Un acoperiș plin de îngeri, 2002        

  

CEZAR IVĂNESCU

Cezar Ivănescu, Jeu d’Amour (Amintirea Paradisului)

! cînd eram mai tînăr şi la trup curat,

într-o noapte floarea mea eu te-am visat,

înfloreai fără păcat într-un pom adevărat,

cînd eram mai tînăr şi la trup curat,

înfloreai fără păcat într-un pom adevărat,

cînd eram mai tînăr şi la trup curat !

! nu ştiam că eşti femeie – eu bărbat,

lîngă tine cu sfială m-am culcat,

şi dormind eu am visat, tu visînd ai lăcrimat,

cînd eram mai tînăr şi la trup curat

şi dormind eu am visat, tu visînd ai lăcrimat,

cînd eram mai tînăr şi la trup curat !

! e pierdută noaptea-aceea de acum,

carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum,

poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au

şi cad toate (mîine) putrede pe drum,

poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au

şi cad toate (mîine) putrede pe drum !

! fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om

pe acel care ne-a ispitit subt pom,

şi cînd pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea

cum cădea-va după cîntec mîna mea,

şi cînd pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea

cum cădea-va după cîntec mîna mea !

URMUZ

URMUZ
(Pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău)

( 17 martie 1883 - 23 noiembrie 1923)

CRONICARI

(Urmuz)

Cică nişte cronicari

Duceau lipsă de şalvari.

Şi-au rugat pe Rapaport

Să le dea un paşaport.

Rapaport cel drăgălaş

Juca un carambolaj,

Neştiind că-Aristotel

Nu văzuse ostropel.

"Galileu! O, Galileu!

Strigă el atunci mereu-

Nu mai trage de urechi

Ale tale ghete vechi."

Galileu scoate-o sinteză

Din redingota franceză,

Şi exclamă "Sarafoff,

Serveşte-te de cartof!"

Morala:

Pelicanul sau babiţa.

Îmi place

Ador

Haha

Uau!

T

DEMOSTENE BOTEZ

DEMOSTENE BOTEZ
(29 iulie 1893 - 17 martie 1973)

RĂNITUL DINTRE LINII

(Demostene Botez)

Ce plumb mă leagă de pământ,

Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,

Ce linişte e-n jur acum

Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea

Ca pe un bulgăr de mormânt

Şi nu-i nici ploaie şi nici vânt,

Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,

Ce mult aş vrea să-mi fie cald,

Să nu se-audă nici un tun,

Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe

Şi parcă-s legănat de ape,

Cu ochii în eternitate,

Ce stranie singurătate.

Iar ninge tare şi mi-e frig,

Aş vrea să mă ridic, să strig.

Cine-i alături şi mă cheamă,

Mamă, mamă.

RAMONA MULLER

PARTAJUL PRIMĂVERII

Ți-aduci aminte

când țineai în brațe

cărările ude de ploi,

iar fluturii mărturiseau

sublimul zborului în rații mici?

Magnoliile croșetate

de calmul primăverii

vesteau că îngerii ne zâmbesc.

Acum între coapsele mele

păcatul se sprijină andante,

tu, pribeag în nebunia finală,

ucizi repirația

visului ambasador.

Distanțe empirice

se topesc

când stelele strălucesc doar pe cerul tău.

Dumnezeu în vocativ, 2018

ROMEO IOAN ROȘIIANU

Scrisoare despre desfrâu și sfințenie

Iubito, astăzi Dumnezeu n-a fost acasă când m-am dus la el
voiam să-mi dea înapoi minutele orele zilele săptămânile lunile anii de rugăciune
am trăit degeaba ani în smerenie ținând cont de conveniențele lumii
când eu mâncam amintiri și mă hrăneam cu iluzii deșarte în blocul vecin cineva se bucura că porumbeii iubiți i-am hrănit și-au scăpat de nemoarte
de după licurici se vedea lumina în noapte
cu arcușul blândeții și degetele înțelepciunii să mângâi strunele sufletului am vrut
oamenii ruginesc de când lumea din cauza ploii timpului
timpul ploios cere îmbrățișări îndelungi
ce nu știi tu și nu ți-am spus niciodată
pentru tine am fost hoț de buzunare pe o plajă de nudiști.

(Mai știi când ți-am spus că bătrânețea începe atunci când nici măcar nu mai poți visa la ce poți face?)

Așa a fost, Iubito a fost prima duminică când m-am îndoit că mă privește cineva din cer
pe Dumnezeu îl durea în pulă de copiii nenăscuți
habar n-avea de dramele celor care se rugau pentru el
habar n-avea de minciuna propovăduită-ntre rugi
de măicuțe rămase gravide în mănăstiri
episcopi care mă condamnau pe mine pentru că ți-am văzut sânii și coapsa în curtea bisericii
salivau când o sugeau și nu puteam să le spun că le place

(Mai știi când am rugat să-mi torni în venă vinul vechi de iubire cu care-am vrut să mă-mbăt de tine?)

Asa a fost, Iubito când am zâmbit frumos când lumea m-a vorbit de rău
ca nimeni să n-o creadă m-a condamnat la iubire pe viață
zâmbește-ți dimineața-n gânduri ți-am zis
a fost prima duminică în care m-am îndoit că mă mai privește cineva din cer
cu gândul și cu sufletul am ajuns mereu unde nu am putut ajunge cu pasul
de la o vreme am băgat de seamă că se face repede târziu în această viață
ca să nu am parte de liniștea dorită am plecat din lumea plină de zgomote
ca să-mi pot auzi până la urmă inima cum bate pe un pat de spital.

(Mai știi când ți-am spus că Dumnezeu n-a făcut lumea dacă s-a îndoit de ea?)

Așa a fost, Iubito și ca să am parte de liniștea dorită am plecat departe de lumea plină de zgomote
lumea din jurul meu a vrut atunci să-mi distrugă prezentul din zi -
unde ești, Dumnezeule la ceas de noapte și zi? –
așa a fost când le-am dat speranțe celor din jur
i-am ținut de mână ca să treacă puntea neputinței lor
de multe ori am fost răul pe care nu l-am vrut în loc de binele dorit
mi-e foame de mine așa de mult încât te rog
să-mi tai viața în felii cât mai subțiri
când am fost bolnav te-am rugat să-mi fii medicament și nu ai vrut
dacă Albă-ca-zăpada ar fi citit Biblia nu s-ar fi lăsat păcălită cu mărul
sufletul meu este plin de stele căzătoare și iluzii de viață
atunci ți-am amintit că atunci când mi-a plouat în viață și mi-a fost frig am rămas drept și desculț.

(Mai știi că atunci când am văzut înserarea amândoi era doar răsăritul unuia dintre noi?)

Așa a fost, Iubito când de nicăieri spre niciunde păsări de ziuă vorbeau despre nimicul din mine și zi
așa a fost, Iubito când te-am rugat să vii de departe spre nicăieri
așa a fost, Iubito când te-am rugat să pleci de aici spre oriunde
acum.

GEO BOGZA

‎

Geo Bogza - din antologia „Poemul invectivă și alte poeme”, Editura Litera, 2010.

Comandă cartea de aici: http://bit.ly/2U4ADPD

GIORGIOS SEFERIS

GIORGIOS SEFERIS

(13 martie 1900 - 20 septembrie 1971)

* Premiul Nobel pentru Literatură în 1963.

FRUNZA DE PLOP

(Giorgios Seferis)

Tremura atât de tare, c-a luat-o vântul.

Tremura atât de tare – cum să n-o ia vântul –

acolo departe

o mare

acolo

departe

o insula scăldată în lumină

și mâinile strânse pe lopeți

în clipa când țărmul se ivi

și ochii

închiși, pe anemone marine.

Atât de mult tremura

și-am căutat-o atât de mult

în valea cu eucalipți

primăvara

și toamna

în toate pădurile golașe,

Doamne, la nesfârșit.

(Traducere: Aurel Rău)

DIANA MIHAELA

Acum 1 an

Costel Zăgan

13 martie 2019 la 07:41 · 

Ioana Manolache

13 martie 2019 la 07:03

Rugă

Diana Mihaela Zăgan

Exişti pentru a spune-Sunt!

Sfiţească-se paşii cuvântului Tău

Fie voia Ta în abisul tăcerii

În cer şi pe pământ

Prinosul cuvintelor noastre primeşte-l

Din eternitate în eternitate

Aceeaşi închipuire metafizică

Şi ne iartă nouă nemurirea

Şi toamna singuratică din priviri

Şi nu ne duce pe noi în durere

Când ochii bat în cer cu o lacrimă!

pictura - Dorina Costras