DIO (12)

 INOCENȚA M-A TRĂDAT

- Vii sau nu vii odată?

- Vin, însă umbra mă-nțeapă!

- Lasă că te bandajăm noi!

- Nu văd nimic!

- Nici n-ai văzut tu vreodată așa ceva!

- ...faceți nudism la umbră?

- Căldură mare!

- Dublă!

- Plus una!

- Plus unul!

- Ca să vezi!

- Ce, Catinca?

- Cine-i Catinca are craci nu glumă!

- Mămica mi-o spus...

- Mămica n-are ce căuta aici!

- Atunci plec.

- Du-te: până data viitoare ai grijă să mai crești!

Costel Zăgan 

DIO (10)

 INEVITABILUL DIN ZORI

- Dio, după ce mănânci, treci pe la mine? Te rog!

- Dacă nu-mi trasează maică-mea vreo obligație!

-Dacă nu, vii diseară, când este și Lumi acasă!

- În termenii ăștia, problema trebuie rezolvată pe loc!

- Hai în casă, totuși pe stradă am putea stârni curiozitatea lumii!

- N-am niciun chef de admiratori!

- Nici de admiratoare?

- Ori ne admirăm, ori!

- De câte ori dorești!

- Să fie primit!

- Hai!

- După dumneavoastră, domnișoară!

DIO (11)

 LUMI ȘI CASSANDRA, FETELE DE LA MIEZUL NOPȚII

   Două bombe, o să-mi ardă urechile! Nici nu apuc să gîndesc, nu să și exclam: Pusy, iubito, întorce-te că pleacă trenul din gară, iar noi n-am urcat niciun bagaj!

-  Dio, ce preferi?

- Flacără sau înghețată pe băț?

Dio ar fi preferat să nu răspundă, așa că își văzu mai departe de treabă, în tăcerea miezului de noapte. Fetele bănuiau indecizia prietenului lor, așa că-l ghionteau cu aceeași sadică plăcere! Masându-i, grosolan, nehotărârea.

- Au! Mă doare!

- Ia te uită, mașina vorbește!

- Mașina sexy!

- Fugi de-aici, că te calcă trenul!

- Trenul de stânga, sau cel din dreapta?

- Acceleratul de la miezul nopții!

- Stimați călători! Și Frumoaselor călătoare! Din direcția zilei precedente nu mai vine niciun tren!

Dacă mai doriți să plecați undeva, luați-o la picior: e mai sigur!

- La ori între?

- Două în una?

- Că unul în două n-o fi bun!?

- E bun, e bun! Numai să fie tare!

- Tare ca piatra...

- Iute ca săgeata...

- Mi-ai luat vorba din gură!

- Dacă tu nu mai apucai, sărăcuțul de tine!

- Lasă că nici cu voi nu se pune nimeni!

- Noi te rugăm: s-o pui, că ne-apucă dimineața și noi suntem tot în gara de la miezul nopții!

- Cas, nu mai cobi!

Costel Zăgan

DIO (9)

 DINA

 SAU BALEGA DE CAL

NE-A TREBUIT

 BALEGĂ DE CAL 

A IEȘIT!

- ...împreună cu lutul, nu din ăl nisipos, ci din ălălat, mai bălțat, și cu apa; cât și-o călcătură babană - ar fi suficiente pentru o fețuială - en detail - a podului casei!

DIO(8)

 DRAGOSTE(A), DE CE?

     Nu-mi puteam explica nici cum am ajuns în pielea goală, nici când s-au dezbrăcat cele două fete, apoi nici de ce am ieșit plângând pe ușa nopții? 

A doua zi, aveam să revin cu un bidon de vin și două plăcinte cu brânză aburinde - scuză sau recompensă pentru noaptea ratată?

Nu cred că mai avea vreun rost nici întrebarea, oricât de retorică ar fi fost precedenta situație, nici nedumerirea mea, poetică, pură și simplă.

    Așa că le-am pus pe masa goală și ospitalieră, zâmbind, iluminat parcă.

- Frumosule, unde-ai dispărut ieri?

Cele două glasuri, unite, făceau și mai adâncă întrebarea. Ca să ajungă la suprafață, adevărul a închis ochii. 

Eu ce puteam să văd în afara celor două fete, din nou, goale precum străbunica lor Eva?!

- Adame, nu-ți pui pijamalele?!

- Păi, nu vreau să ies în stradă, fetelor!

- Înaintează, totuși n-ai ajuns nici la margine!

- Dar marginea nu-i în centru!?

- Măi, dar grăbit mai ești!

- Totuși, m-am grăbit foarte ușor!

- La greutatea ta!

- Cum să nu: sunt un poet cu greutate!

- Imponderabilule, scufundă-te odată, dacă vrei să ne mai găsești!

- Vii și nevătămate de dorul meu!

- Măi-măi, dar fatal te mai crezi!

- Fatal nu, doar mortal!

- Punct, domnule de română!

- Punct de suspensie!

- Punct suspendat între două tăceri...

- Tăcerea unu și tăcerea doi.

- Tăcerea ta și tăcerea noastră!

- Una mai mare decât alta!

- Și noi care credeam că suntem egale pentru tine!

- Egale, frumoase și incomensurabile!

                                                           ***

ÎNAINTEZ PE BURTĂ

- Eu mă culc.

- Dio și cu mine mai avem de repetat pentru Cântarea României! 

- Repetiția este mama cântării!

- Râzi tu, Ileana Cosânzeana, dar și când o să venim cu ditamai premiul...

- N-o să mai încăpem tustrei în același pat!

- Și-atunci, suspendăm pe cineva!

- Sau pe alt-cineva!

- Suspendăm pe dracu!

- Îl suspedăm, că tot vrea el să-și bage codița: ba în una, ba în alta!

- Vreți să rămâneți singure? Eu mă retrag.

- Dimpotrivă: înaintează mai adânc, Filosofule!

- Înaintez, deci exist

- Dio, îți place să vorbești, nu glumă!

- Așa gândesc eu, vorbind.

                                           Costel Zăgan, Dio (alt roman cibernetic)

DIO (7)

 DILEMĂ DESCHISĂ

Dio măgar

și căpcăun

 n-are habar

dacă-i bun

Dio căpcăun

doar filosof

ce să spun

mai cartof

Dio filosof

n-are habăr

nici soft

Dio măgar

Și căpcăun

când și cum 

Costel Zăgan, CEZEISME II

DIO (6) - VERBUL DRAGOSTEI VERSUS VERBUL POEZIEI

 - Ce faci, Dio?

- Caut.

- Ce anume?

- Dragostea.

- Și-ai găsit-o?

- Tu ce zici?

- Eu ?

-Da, tu!

- Eu sunt aici.

- Unde?

- La capătul degetelor tale!

- Așa departe?

-Așa: aproape!

- Atunci, Maria?

- Acum, Dio!

Costel Zăgan

Costel Zăgan - Top 20 citate ale aforistului român

DIO (5) (MĂSURI)

 - Dio, înaintezi!?

- Mă întrebi, Maria?

- Păi, ce să fac altceva?

- Să-ți ajuți aproapele!

- Poftim?

- Citam și eu din Biblie...

- Frumos citat...

- Și rotund...

- Ajunge, Dio!

- Nu cred, Maria!

- Nesătulule!

- O guriță ... de aperitiv!

- Puneți pofta-n cui!

- O pun...dacă zici-tu! 

-  Dio, oprește-te!

- Unde, Maria?

- Aici.

- Doar aici?!?

- Deocamdată.

- Deocamdată: un popas de-un pupic!

- Mă gâdili, Dio!

- Te gâdil, Maria.

- Dio!

- Nu mai aud nimic: văd numai negru în fața ochilor!

- Dio, ai întrecut măsura!

- Atâta pot și eu, Maria!

Costel Zăgan 

REGELE MELANCOLIEI

Eminescu file din poveste

poezie atârnând de stele

înapoi sau înainte este

un album de răni rebele

Poezie atârnând de stele

trece-mi viața pe curat

zilele cu poezii par grele

lung e cerul dar bogat

Trecând moartea pe curat

înapoi sau înainte este

Eminescu rege-adevărat

Eminescu file din poveste

Poezie atârnând de stele

doar tăceri niște surcele

Costel Zăgan

 

Moartea-i o oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost.

Definiţie de Costel Zăgan despre moarte

votează acum

adaugă un comentariu

Moartea-i o oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost.

Costel Zăgan

DIO (4) (UN MORT MAI DEPARTE)

 

DIO (4)

 C-un mort mai departe

Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie. Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.

Părea, privit din partea stângă, supărat. Din dreapta, împăcat. Dinspre picioare, chipul împietrit nu mai spunea nimic. Nici măcar adio! Ori, ce mai faci , nepoate?
Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce, Doamne, de ce?
Limpede şi răcoroasă, tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară, la aer!

Pletos şi cu barbă, încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare, Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor, nici nu-i observă sosirea.
În schimb, a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa. Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:
-Domnişoară, căutaţi pe cineva?
-Şcoala. Caut şcoala!
-Uitaţi-o, în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce, dacă doriţi, la director! Locuieşte în apropiere. La 2-3 case, mai încolo.
-Dar nu pleacă autobuzul?
-Este timp!
Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip, totuşi, i-au deschis fetei gura:
-Să mergem la tov. director!
-Să!
Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!

Costel Zăgan

SCRISOARE LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR

Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!

Costel Zăgan (4 septembrie 2022)

DEPĂRTAREA DE LÂNGĂ TINE

 

Depărtare minimă

Drumul spre şcoală trece prin inimă

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (4 septembrie 2022)

DIO (3) (CUM SE DE-FACE PRIMĂVARA)

 - Dio, ce faci cu mâna pe genunchiul meu?

- Vreau să simt cum e răcoarea.

- Îmi închipui că-i rotundă...

-Rotundă și rece. Nu știu însă: urcă sau coboară!?

-Dio!

- Maria!

- Prezentările fiind făcute...

 - Și des-făcute...

- Nu prea cred!

- Nici eu, dar am încercat.

- C-o singură floare...

- Nu se des-face primăvara!

- Mai știi: de ce mai insiști?

- Pentru că am un buchet de flori.

- Sunt de gheață!

- Sunt un vulcan!

- Înghețat.

- S-o crezi tu!

- O cred.

- Eu, nu.

- Eu, da.

- Atunci?

- Atunci.

Costel Zăgan, DIO (3)

DIO(2) (CASĂ, DULCE CASĂ)

 - Dio, e departe?

- Nu, e aproape de mine.

- Interesant!

- Posibil. Să sperăm că-i acasă, nu la câmp, la desfăcat porumbul!

-  Tu pe unde stai?

- Următoarea casă-i a mea. Mă rog, a părinților mei!

- Ești aproape de școală!

- Întotdeauna.

- Uite, după colțul străzii...

- Începe toamna!

- Dar cu Dumneavoastră, Domnișoară vine primăvara!

- Dio, nu degeaba, Domnul Director mi-a șoptit să fiu atentă: la drum!

- Ce-i drept, e cam desfundat, drumul. Se tot chinuiesc unii să-l asfalteze, dar nu le iese nici în ruptul capului!

- Și trebuie să-și rupă oamenii picioarele, săracii!

- Nu trebuie, dar nu au încotro: de gropi!

- De gropi și de neglijență!

- Da, neglijență politică!

- Noi votăm, noi suportăm.

Costel Zăgan, DIO (2)

DIO (1) IDENTIFICĂRI CU DIO

 - Alo, Dio, ești acasă?

- Cam pe-acolo, Domnule Director.

- Vino, te rog, până la școală: am o sarcină urgentă pentru tine!

- Dacă-i urgentă, cu mare plăcere...

- Știi că nu te-aș fi deranjat din timpul tău liber, dacă nu ar fi așa!

- Nicio problemă! Într-un sfert de oră, sunt la școală!

- Bine.

...................................................................................................................

- Bună ziua.

- Bună, Dio. Îți prezint pe noua colegă de agricultură.

- Bună ziua!

- Sărut-mâna! Cred că v-am mai văzut undeva...

- Este posibil, părinții mei au rude pe aici.

- Mă gândeam eu...

-Dio, mai bine gândește-te la cineva care s-o primească în gazdă pe domnișoara Sonia!

- M-am gândit.

- Domnișoară, vă dau pe mâinile lui Dio!

- Deocamdată, lăsați bagajele aici, revenim după ce rezolvăm  problema!

- Nădăjduiesc: niște soluții viabile?

- Aș putea spune chiar confortabile.

- Să mergem, Dio, că mi se face foame!

- Domnișoară, după Dumneavoastră!

- Dio, ai grijă!

- Întotdeauna, Domnule Director!

Costel Zăgan, DIO (1)

DIO (0)

 Oameni fără trup? Dar ce te faci cu cei fără suflet?

Costel Zăgan, Inventeme

NOTĂ INFORMATIVĂ

Scrie toate versurile pe care le ştii

povesteşte toate romanele pe care le-ai citit

descrie cu lux de amănunte toate fetele şi femeile pe care le-ai iubit

scoate din tine toate nestematele folclorice

vomită tot azurul cu care ţi-ai protejat dragostea

imortalizează-ţi pe loc toate insomniile bacoviene

scrie scrie până când genunchii tăi vor recita şi ultima postumă a lui Eminescu

Şi dacă ţi-ai uitat numele semnează

NB simt o prăpastie dulce-amară

cum se smulge din mine

ca

un

apendice

Costel Zăgan, Ode gingaşe (8 august 2022)

CREATININĂ

Trăiesc

la nivelul

unei propoziții

numai

în week-end

ies

în frază

să-mi recit

ultima poezie

ultima infracțiune

ca și cum

aș fi comis

un psalm

sardonic

Costel Zăgan

 Frunză verde de nocturnă

viața cade ca o brumă

și nici una și nici alta

a-nghețat de verde balta

Costel Zăgan

 versuri de aur

poetul deocamdată

aripă de plumb

haiku de Costel Zăgan din Cratima cerului, cratima tăcerii (3 august 2022)

 EREZIE DE ULTIMĂ ORĂ

Bisturiul meu liric încă mai vibrează

în trupul imaculat al lunii Noaptea sânge

rează pe foaia albă Poezia se naşte tă

când De frică somnambulii trag cerul

peste urechile lor blegi Oare mai are

cineva curajul să tacă la urechea nopţii

Istovit de frumuseţea lumii îmi continui

gimnastica nocturnă Insomnii de plumb

pentru sufletul meu pierdut

Nimic nu mă mai miră Mâine totul

va fi inutil chiar şi speranţa

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

PERICOL DE POEZIE (3)

 Dumnezeu

vorbește

eu confirm

Costel Zăgan

PERICOL DE POEZIE (2)

 mă doare

ca u n râu

indubitabil

Costel Zăgan

PERICOL DE POEZIE (1)

 iau foc

la orice 

atingere

Costel Zăgan

RĂZBOI INTERIOR

 Și

nu mă pot abține

în fiecare dimineață

sunt fericit că-s român

și

nu american

sau

Doamne-ferește

rus

Costel Zăgan, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA 2020

DECOR DE CUVINTE

 

sâmbătă, 11 august 2018

DECOR DE CUVINTE

Frunze albe frunze negre

foi albe foi îngălbenite

de foamea cuvintelor

insomnie în alb-negru

cuvântul ca decor

beţia culorilor

inducând

beţia simţurilor

implozia materiei

implozia eului

Toţi scriem

nimeni

nu

mai citeşte

analfabeţi sufleteşte

frumuseţea

nu mai

vrea

să intre

în

cuvinte

tăcerea nu mai are niciun rost

omul bun

întârzie

să apară

omul rău

e

pretutindeni

omul negru
şi el

hălăduieşte

între

două noţi

noaptea trecutului

şi

noaptea

viitorului

frunze negre foi albe

foi negre frunze albe

da prietene

atmosfera bacoviană

a închinat

steagul

odată 

cu 

Bacovia

Dumnezeu

să-i ierte

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE 

SICTIR

Nu mai vrei o firmitură

nu mai vrei pâinea și sarea

poezia iese din natură

România scapără cu marea

Nu mai vrei pâinea și sarea

nu mai vrei nimicuri dragi

ai pornit cu dezmierdarea

n-ai știut în ce te bagi

Nu mai vrei nimicuri dragi

poezia iese din natură

poftim valuri și posmagi

nu mai vrei o firmitură

Nu mai vrei pâinea și sarea

doar Carpații mei și Marea

Costel Zăgan, CEZEISME II

DESPRE COSTEL ZĂGAN

 cv- Costel Zăgan

Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina.

Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian", Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu".

Este căsătorit şi are cinci copii: doi băieţi şi trei fete.

Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural.

A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani.

A mai publicat "Cezeisme" în 2008.

Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului".

21 august 2014, Editura AXA, publică volumul de poeme Erezii second hand , de Costel Zăgan .

28 mai 2015, Editura AXA, Botoșani, publică romanul cibernetic, DEȘERTUL DE CATIFEA, de Costel Zăgan.

Pe 14 martie 2013,revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI , publicându-i-se poemul "Sentinţa-i divină" şi proza "Paraşutist şi îndrăgostit".

Prezent în antologiile:

"Porni Luceafărul", Botoşani, 1995

"Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", 2009

"Însemne", Bacău, 2010

"Poeme hai hui- antologie de poezie", Editura Singur, Târgovişte ; Editura Grinta, Cluj-Napoca ; octombrie, 2012

"Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012",Editura ROVIMED PUBLISHERS,Bacău, decembrie 2012

"Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene",Braşov, mai 2013

"Autograf pentru m(â)ine-lirică, proză şi arte platice", Adjud, 2014

Aprecieri critice

Gellu Dorian (2005):

"Costel Zăgan debutează târziu cu un mănunchi de "poeme blitz", după ce prezenţa lui discretă, retras fiind la o şcoală din judeţul Botoşani ca profesor de limba română, în presa literară a atras atenţia, în mod special, asupra laconismului scrisului său."

Aprecieri critice anterioare debutului în volum:

Mihai Ursachi (Cronica", 1981):

Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se ascunde de regulă şi reversul său , uşurinţa cu care se pare că puteţi compune riscă să se transforme în frivolitate. În totalitate însă, poeziile îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină devenire de la care ne putem aştepta la minuni. Am putut desluşi în poezii multă sesibilitate şi o bună stăpânire a uneltelor lirice. Fragilitatea Dumneavoastră poate fi forţa Dumneavoastră.

Emil Brumaru (SLAST, 1982):

Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! Un nou partener de călătorii spre azur!

Ioanid Romanescu (Convorbiri Literare, 1983):

Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea să vă publicăm masiv (după expresia altora), pentru că (după expresia noastră) nu visăm în locul altora. Noi vă mângâiem ameninţându-vă: sunteţi un talent care ar trebui bătut pentru a scrie. Luaţi-vă în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.

Emil Druncea scria pe 25 decembrie 2010 într-o cronică la apariţia volumului "Însemne", o antologie cu 48 de poeţi din întreaga ţară:

Şi iată poetul autoironiei, Costel Zăgan! O ironie fină, de rang superior străbate poeziile publicate în antologia "Însemne".

Să exemplificăm!, cum ar spune profa de română: "Ce poftă am să fiu nemuritor/şi Doamne nu-s decât doar trist", atunci când oamenii normali sunt trişti, "nemuritorul" nu-i "decât doar trist"!

El revendică într-una şi orice: "iubirile femeilor frumoase", drept pedeapsă că există, iar moartea se miră şi ea de-o asemenea revendicare, "când naiba să te ia eşti muritor", de unde deducem că nu Domnia Sa Moartea trebuie să-l ia, ci naiba, că e muritor, vorba ceea, Moartea îi ia doar pe nemuritori!

Un joc al legităţilor universale întors pe dos de către marele autoironic.

Domnul Zăgan îşi revendică şi dreptul la o stea fiindcă există, creând iarăşi un joc întors al legităţilor: oamenii cred că fiecare pământean are câte o stea în care merge după moarte sau că la moartea fiecăruia cade câte o stea, dar ironicul poet ne trimite şi la steaua-star, pentru că, nu-i aşa, este în "Paradisul aparenţelor".

Când nu e ironic, e "binevoitor"cu iubita: "Cad stele de pe sânii tăi femeie/firmamentul discret ţi-l descheie", avid să afle cum arată firma de sub firmament, cum ar zice chiar poetul. ("Hainele demodate ale nopţii")

Ironic, deşi nu pare la prima citire, este şi "Poem de sus", unde lacrimile iubitei sunt arteziene, adică urcă, iar ochii iubitei sunt indecent de albaştri, toate acestea pentru că cerul şi-a dezbrăcat norii.

Cititorii acestor poezii pot depista şi filosofia de viaţă a poetului, metaforele pe care şi le ia în serios ca să creeze o POEZIE ironică de cea mai foarte extraordinară calitate.

Marian Dragomir a scris în "22 de amprente" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):

Creaţia din cuvânt este marca poetului Costel Zăgan, la care Dumnezeu guvernează viaţa neexplorată a omului, "Dumnezeu este Cuvântul/suflecaţi-aş moarte" (Incompatibilitate mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul "Artă poetică", dezvăluindu-i concepţia despre viaţă şi lume, "în ficare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota".

Mihaela Meravei a scris în "Amprente ale sufletului gravate pe file de timp" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):

Poet, aforist, scriitor, Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esenţă, trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă.

Limbajul lejer, versurile pline de o învăţătură transmisă prin umor, uşor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere şi interes: "În fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota" (Artă poetică).

Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan, mai degrabă mesajul transmis de ele, ca şi cum citeşte gândurile unui "hâtru plin de glume", parafrazându-l pe marele Vasile Alecsandri: "Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii" (Zonă erogenă).

Florentina Toniţă a scris în articolul "Costel Zăgan - poetul ereziilor târzii":

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie.

Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă.

Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.

Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.

Interviu[modificare]

Paul Ungureanu a realizat un interviu cu Costel Zăgan, în Revista Hyperion nr. 2 din 2001,la rubrica "Dialoguri":

Costel Zăgan: A fi profesor la ţară înseamnă să poţi face un pas. Un pas din infern în... prezent!

- Când aţi debutat în învăţământ şi ce lucruri v-au marcat în această frumoasă profesiune de dascăl, ce esta ocolită de mulţi tineri în zilele noastre din cauza unei mici retribuţii?- Prin urmare, am "debutat" în învăţămînt de... două ori. În 1977, câteva luni, până la plecarea la oaste şi, după lăsarea la vatră, la şcoala din satul natal, unde se învăţau, pe vremea aceea, zece clase.M-a marcat, în chip deosebit, atmosfera tinerească şi plină de elan. Era cât pe ce să spun: elan revoluţionar! Dar să ştiţi că aşa era. Revoluţia era în mine, în noi,în dorinţa noastră de-a "înşfăca"... munţii, de a-i... răsturna şi de-ai... pune la loc! La locul lor: lângă cer!

- Cum erau copiii, elevii?- Fiind din aceeaşi localitate cu ei, erau dificili şi... minunaţi! Porneam împreună, să cucerim... Everestul limbii române! Încă mai urcăm!Cu mâinile sufletului "însângerate" de stânci, epitete şi metafore! În buzunare, flutura, şi atunci, şi acum, vântul!

- Şi totuşi, de ce, după zece ani de la terminarea faculăţii, nu aţi dat examenul de licenţă?- În timpul facultăţii, am fost remarcat de profesorii: Elvira Sorohan, Mihai Drăgan şi Constantin Parfene. Am pregătit pentru licenţă lucrarea "Natură şi eros la Eminescu", sub coordonarea regretatului profesor universitar Mihai Drăgan, care şi-a întrerupt viaţa, din nefericire, în anul 1993.Amân, din varii şi încurcate motive, prezentarea licenţei. Între timp caut alt coordonator, nu al destinului, ci al lucrării în cauză. La întretăierea mileniului doi cu... următorul, "riscă" să-mi ia sub oblăduire universitară lucrarea pentru licenţă în litere, doamna profesor Noemi Bomher. Probabil că voi fi licenţiat, după... o mie de ani de la absolvirea Facultăţii de Litere! NU un veac,ci un mileniu de singurătate. Pentru mine! În 1982, m-am căsătorit cu învăţătoarea Doina Alupoaie. Repartizată la şcoala din satul meu natal, unde eu funcţionam, deja, ca profesor suplinitor de limba şi literatura română, încă din 1979.Între 1983 şi 1989, pun la cale, împreună cu nevastă-mea,... cinci copii. Trei fete şi doi băieţi. La această oră, copiii se află pe următoarele trepte (ale destinului propriu): Diana-Mihaela, anul IV, Liceul Pedagogic Botoşani; Monica, anul III, acelaşi liceu; Marius-Ilie, anul I, Liceul "Demostene Botez", Truşeşti; Ioana-Loredana, clasa a VII-a, Şcoala Tudor Vladimirescu; Andrei-Victor,clasa a V-a,aceeaşi şcoală.

- De unde aveţi această pasiune arzătoare pentru scris şi literatură?- Dragostea pentru literatură, pentru poezie în special, cred că îmi vine de la mama şi... un frate al bunicului din partea tatălui, un călugăr iubitor de buchie scrisă. Au urmat în ordine cronologică învăţătorii: Constansa şi Constantin Costânceanu, Dumitru Gheorghiţă. Apoi, profesorii de limba şi literatura română: Ioan Lăcătuşu, Cornelia Popa şi poetul Dumitru Ţiganiuc.Un loc aparte pentru formarea gustului meu pentru literatură l-a avut Cenaclul de la Casa Corpului Didactic, condus cu dragoste şi competenţă de poetul şi profesorul Dumitru Ţiganiuc. Tot aici l-am întâlnit, licean fiind, şi pe poetul Mihai Munteanu.Cam pe-atunci, are loc şi întâlnirea cu extraordinarul om şi poet Lucian Valea şi cu mai tinerii şi... "încăpăţânaţii" întru poezie - Gellu Dorian, Val Guraliuc, Constantin Bojescu, Lucian Alecsa, George Luca şi, bineînţeles, cu acel argint viu, metaforic vorbind, Emil Iordache!

- Într-un interviu anterior am pus o întrebare poetului şi prof. Mihai Munteanu, din Cordăreni, în legătură cu menirea dascălului de ţară. Cu ce se confruntă el în prezent?- Menirea lui nu s-a schimbat, cred, de la... Ion Creangă încoace. Tot trebuie să ia acea bucăţică de humă, cu suflet, numită copil, şi să o poarte, modelând-o continuu, nestrivindu-i liniile proprii de forţă, către lumina viitorului. Viitor care, fiind tot de aur (ca pe vremea lui Eminescu!) e normal(!), aproape inaccesibil majorităţii copiilor de ţărani. Totuşi, să nu ne... întunecăm! Soarele raţiunii, încă, e deasupra orizontului! Al raţiunii şi al speranţei! Doamne-ajută!

- Trăind în mediul rural, cum reuşiţi să ţineţi pasul cu toate noutăţile de pe plan cultural şi literar?- Pentru mine, viaţa la ţară nu este o întâmplare, o obligaţie profesională, ci este... o opţiune. Pentru sufletul meu de... Atlas (...rural?, nicidecum!), (între)ruperea contactului cu această viaţă ar însemna... moartea! Fizică şi... metafizică!Viaţa la ţară, pentru mine, nu este un exil!Iată, îi am aici, în bibliotecă, lângă mine, mereu, pe Urmuz, Aristotel, Kafka, Dinescu, Eliade, Eminescu, Shakespeare, Borges, Noica, Pleşu, Eugen Ionescu, Liiceanu ş.a.m.d. Şi, peste tot, nu pot scăpa de el!... Costel Zăgan!Şi, încă ceva: facultatea deşi am "făcut-o" la fără frecvenţă, fiind şi căsătorit, având şi copii, fiind profesor suplinitor (cum sunt şi în prezent, fiind plătit ca atare), deşi am absolvit o facultate, neavând... patalamaua la mână, punga mi-e mai mult... goală. Aşa că nu am avut şi nu am niciun fel de motivaţie... financiară, pentru o asemenea opţiune, având - pe atunci - şi o jumătate de normă la C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie, pentru cei mai tineri) să-mi pot întreţine familia destul de numeroasă, deci facultatea nu a fost numai un... chin ontologic şi antologic, ci şi o voluptate axiologică! Zău!Legătura cu exteriorul (eu fiind miezul destinului propriu şi personal) mi-a fost favorizată de cărţi şi reviste: Caiete botoşănene (Hyperion), Convorbiri Literare, Ateneu, România Literară, Luceafărul, SLAST, Familia,Steaua, Freamăt de codru, Poezia.Pe plan literar, am debutat, ca orice poet de mai multe ori.Mai întâi, în revista Liceului "A.T. Laurian", Botoşani, prin anii 1973-1974, apoi în ziarul judeţean Clopotul (1977). După aceea în Flacăra lui Adrian Păunescu, Familia, Caiete botoşănene.În 1983, am luat Premiul revistei Steaua, la Festivalul de poezie "Poemele luminii"; în 1995, de asemenea, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova, Iaşi, la Porni Luceafărul... Tot în 1995, îmi apare volumul "Poeme infracţionale", scris şi "manufacturat" în Penitenciarul Botoşani, unde,... singurătatea mea a hibernat un an şi jumătate, din motive, pardon, cauze, arhicunoscute şi... depăşite, din fericire!Totuşi, nu pot trece cu vederea, din această perioadă, înfiinţarea revistei (cu circuit închis) "Caietele lui Cain", interviul pe care mi l-a luat revista Timpul (Iaşi), prin persoana lui Viorel Ilişoi: "Dacă vrei să scrii o poezie, cheamă-ţi avocatul!" (decembrie 1995), publicarea unei pagini "Poezii din închisoare", în revista Timpul, ianuarie 1996 şi un grupaj de poezii în revista Hyperion (Caiete botoşănene) nr.1-2, 1995, la rubrica "Poezia spaţiului concentraţionar."

- Când v-aţi apropiat de jurnalism?- M-am apropiat când, liber fiind şi... şomer, am urmat aşa-numitele cursuri de iniţiere, susţinute, cu aplomb pedagogic, profesional şi... părintesc, de numiţii: Radu Câjvăneanu şi Lucia Olaru Nenati. Sus-numitele cursuri m-au îmbolnăvit pe viaţă de jurnalism, de patima de a scrie, nu numai poeme, ci şi Lecturi perpendiculare şi alte articole, în care îmi tăiam craca de sub picioarele... minciunii şi (im)posturii (im)personale. Aşa că am mai publicat prin: Colloquium (revista-meteor a lui Valerian Ţopa), Hyperion (Caiete botoşănene), Convorbiri Literare, Poezia, Jurnalul de dimineaţă, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi. Altceva? Am revenit în învăţământ... în satul natal, după un ocol... postuniversitar pe la Botoşani.

- Alte gânduri?- Am descoperit: inventemele, hipersonetele( cezeismele), lecturile perpendiculare şi braşovismele. Dar - atenţie! - nu le-aş fi descoperit, dacă nu le-aş fi inventat!Şi, să nu uit (cum aş putea?): am gata pentru tipar un volum de hipersonete, intitulat "Ghinişor antishakespeare", şi un alt volum de poeme - "Hiperbole blitz". Volume ce-şi aşteaptă sponsorii cam demult.Pentru edificarea cititorilor şi nu numai, ultimul hipersonet din "Ghinişor antishakespeare":

Finul lui Shakespeare

Zic zău lui Dumnezeu poete

zic zău te-ai întrecut pe tine

că nişte fumuri ai celeste

şi arzi cu flăcări mioritico-străine

Zic zău te-ai întrecut pe tine

ţi-ai luat şi umbra înainte

ţi-ai tras şi nişte ţoale în fine

ai contracandidaţi atât în cer şi în morminte

Ţi-ai luat şi umbra înainte

şi nişte fumuri ai celeste

tratezi de sus şi în cuvinte

zic zău lui Dumnezeu poete

Zic zău te-ai întrecut pe tine

ţi-aştepţi doar naşul care nu mai vine

(Lipsa semnelor de punctuaţie, de aici ca şi din destin, îmi aparţine!) Vă mulţumesc pentru răbdarea Dvs!

- La fel, şi eu vă mulţumesc pentru sinceritatea debordantă a răspunsurilor!