INOCENȚA M-A TRĂDAT
- Vii sau nu vii odată?
- Vin, însă umbra mă-nțeapă!
- Lasă că te bandajăm noi!
- Nu văd nimic!
- Nici n-ai văzut tu vreodată așa ceva!
- ...faceți nudism la umbră?
- Căldură mare!
- Dublă!
- Plus una!
- Plus unul!
- Ca să vezi!
- Ce, Catinca?
- Cine-i Catinca are craci nu glumă!
- Mămica mi-o spus...
- Mămica n-are ce căuta aici!
- Atunci plec.
- Du-te: până data viitoare ai grijă să mai crești!
Costel Zăgan
INEVITABILUL DIN ZORI
- Dio, după ce mănânci, treci pe la mine? Te rog!
- Dacă nu-mi trasează maică-mea vreo obligație!
-Dacă nu, vii diseară, când este și Lumi acasă!
- În termenii ăștia, problema trebuie rezolvată pe loc!
- Hai în casă, totuși pe stradă am putea stârni curiozitatea lumii!
- N-am niciun chef de admiratori!
- Nici de admiratoare?
- Ori ne admirăm, ori!
- De câte ori dorești!
- Să fie primit!
- Hai!
- După dumneavoastră, domnișoară!
LUMI ȘI CASSANDRA, FETELE DE LA MIEZUL NOPȚII
Două bombe, o să-mi ardă urechile! Nici nu apuc să gîndesc, nu să și exclam: Pusy, iubito, întorce-te că pleacă trenul din gară, iar noi n-am urcat niciun bagaj!
- Dio, ce preferi?
- Flacără sau înghețată pe băț?
Dio ar fi preferat să nu răspundă, așa că își văzu mai departe de treabă, în tăcerea miezului de noapte. Fetele bănuiau indecizia prietenului lor, așa că-l ghionteau cu aceeași sadică plăcere! Masându-i, grosolan, nehotărârea.
- Au! Mă doare!
- Ia te uită, mașina vorbește!
- Mașina sexy!
- Fugi de-aici, că te calcă trenul!
- Trenul de stânga, sau cel din dreapta?
- Acceleratul de la miezul nopții!
- Stimați călători! Și Frumoaselor călătoare! Din direcția zilei precedente nu mai vine niciun tren!
Dacă mai doriți să plecați undeva, luați-o la picior: e mai sigur!
- La ori între?
- Două în una?
- Că unul în două n-o fi bun!?
- E bun, e bun! Numai să fie tare!
- Tare ca piatra...
- Iute ca săgeata...
- Mi-ai luat vorba din gură!
- Dacă tu nu mai apucai, sărăcuțul de tine!
- Lasă că nici cu voi nu se pune nimeni!
- Noi te rugăm: s-o pui, că ne-apucă dimineața și noi suntem tot în gara de la miezul nopții!
- Cas, nu mai cobi!
Costel Zăgan
DINA
SAU BALEGA DE CAL
NE-A TREBUIT
BALEGĂ DE CAL
A IEȘIT!
- ...împreună cu lutul, nu din ăl nisipos, ci din ălălat, mai bălțat, și cu apa; cât și-o călcătură babană - ar fi suficiente pentru o fețuială - en detail - a podului casei!
DRAGOSTE(A), DE CE?
Nu-mi puteam explica nici cum am ajuns în pielea goală, nici când s-au dezbrăcat cele două fete, apoi nici de ce am ieșit plângând pe ușa nopții?
A doua zi, aveam să revin cu un bidon de vin și două plăcinte cu brânză aburinde - scuză sau recompensă pentru noaptea ratată?
Nu cred că mai avea vreun rost nici întrebarea, oricât de retorică ar fi fost precedenta situație, nici nedumerirea mea, poetică, pură și simplă.
Așa că le-am pus pe masa goală și ospitalieră, zâmbind, iluminat parcă.
- Frumosule, unde-ai dispărut ieri?
Cele două glasuri, unite, făceau și mai adâncă întrebarea. Ca să ajungă la suprafață, adevărul a închis ochii.
Eu ce puteam să văd în afara celor două fete, din nou, goale precum străbunica lor Eva?!
- Adame, nu-ți pui pijamalele?!
- Păi, nu vreau să ies în stradă, fetelor!
- Înaintează, totuși n-ai ajuns nici la margine!
- Dar marginea nu-i în centru!?
- Măi, dar grăbit mai ești!
- Totuși, m-am grăbit foarte ușor!
- La greutatea ta!
- Cum să nu: sunt un poet cu greutate!
- Imponderabilule, scufundă-te odată, dacă vrei să ne mai găsești!
- Vii și nevătămate de dorul meu!
- Măi-măi, dar fatal te mai crezi!
- Fatal nu, doar mortal!
- Punct, domnule de română!
- Punct de suspensie!
- Punct suspendat între două tăceri...
- Tăcerea unu și tăcerea doi.
- Tăcerea ta și tăcerea noastră!
- Una mai mare decât alta!
- Și noi care credeam că suntem egale pentru tine!
- Egale, frumoase și incomensurabile!
***
ÎNAINTEZ PE BURTĂ
- Eu mă culc.
- Dio și cu mine mai avem de repetat pentru Cântarea României!
- Repetiția este mama cântării!
- Râzi tu, Ileana Cosânzeana, dar și când o să venim cu ditamai premiul...
- N-o să mai încăpem tustrei în același pat!
- Și-atunci, suspendăm pe cineva!
- Sau pe alt-cineva!
- Suspendăm pe dracu!
- Îl suspedăm, că tot vrea el să-și bage codița: ba în una, ba în alta!
- Vreți să rămâneți singure? Eu mă retrag.
- Dimpotrivă: înaintează mai adânc, Filosofule!
- Înaintez, deci exist
- Dio, îți place să vorbești, nu glumă!
- Așa gândesc eu, vorbind.
Costel Zăgan, Dio (alt roman cibernetic)
DILEMĂ DESCHISĂ
Dio măgar
și căpcăun
n-are habar
dacă-i bun
Dio căpcăun
doar filosof
ce să spun
mai cartof
Dio filosof
n-are habăr
nici soft
Dio măgar
Și căpcăun
când și cum
Costel Zăgan, CEZEISME II
- Ce faci, Dio?
- Caut.
- Ce anume?
- Dragostea.
- Și-ai găsit-o?
- Tu ce zici?
- Eu ?
-Da, tu!
- Eu sunt aici.
- Unde?
- La capătul degetelor tale!
- Așa departe?
-Așa: aproape!
- Atunci, Maria?
- Acum, Dio!
Costel Zăgan
- Dio, înaintezi!?
- Mă întrebi, Maria?
- Păi, ce să fac altceva?
- Să-ți ajuți aproapele!
- Poftim?
- Citam și eu din Biblie...
- Frumos citat...
- Și rotund...
- Ajunge, Dio!
- Nu cred, Maria!
- Nesătulule!
- O guriță ... de aperitiv!
- Puneți pofta-n cui!
- O pun...dacă zici-tu!
- Dio, oprește-te!
- Unde, Maria?
- Aici.
- Doar aici?!?
- Deocamdată.
- Deocamdată: un popas de-un pupic!
- Mă gâdili, Dio!
- Te gâdil, Maria.
- Dio!
- Nu mai aud nimic: văd numai negru în fața ochilor!
- Dio, ai întrecut măsura!
- Atâta pot și eu, Maria!
Costel Zăgan
C-un mort mai departe
Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie. Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.
Părea, privit din partea stângă, supărat. Din dreapta, împăcat. Dinspre picioare, chipul împietrit nu mai spunea nimic. Nici măcar adio! Ori, ce mai faci , nepoate?
Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce, Doamne, de ce?
Limpede şi răcoroasă, tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară, la aer!
Pletos şi cu barbă, încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare, Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor, nici nu-i observă sosirea.
În schimb, a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa. Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:
-Domnişoară, căutaţi pe cineva?
-Şcoala. Caut şcoala!
-Uitaţi-o, în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce, dacă doriţi, la director! Locuieşte în apropiere. La 2-3 case, mai încolo.
-Dar nu pleacă autobuzul?
-Este timp!
Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip, totuşi, i-au deschis fetei gura:
-Să mergem la tov. director!
-Să!
Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!
Costel Zăgan
Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!
Costel Zăgan (4 septembrie 2022)
Drumul spre şcoală trece prin inimă
monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (4 septembrie 2022)
- Dio, ce faci cu mâna pe genunchiul meu?
- Vreau să simt cum e răcoarea.
- Îmi închipui că-i rotundă...
-Rotundă și rece. Nu știu însă: urcă sau coboară!?
-Dio!
- Maria!
- Prezentările fiind făcute...
- Și des-făcute...
- Nu prea cred!
- Nici eu, dar am încercat.
- C-o singură floare...
- Nu se des-face primăvara!
- Mai știi: de ce mai insiști?
- Pentru că am un buchet de flori.
- Sunt de gheață!
- Sunt un vulcan!
- Înghețat.
- S-o crezi tu!
- O cred.
- Eu, nu.
- Eu, da.
- Atunci?
- Atunci.
Costel Zăgan, DIO (3)
- Dio, e departe?
- Nu, e aproape de mine.
- Interesant!
- Posibil. Să sperăm că-i acasă, nu la câmp, la desfăcat porumbul!
- Tu pe unde stai?
- Următoarea casă-i a mea. Mă rog, a părinților mei!
- Ești aproape de școală!
- Întotdeauna.
- Uite, după colțul străzii...
- Începe toamna!
- Dar cu Dumneavoastră, Domnișoară vine primăvara!
- Dio, nu degeaba, Domnul Director mi-a șoptit să fiu atentă: la drum!
- Ce-i drept, e cam desfundat, drumul. Se tot chinuiesc unii să-l asfalteze, dar nu le iese nici în ruptul capului!
- Și trebuie să-și rupă oamenii picioarele, săracii!
- Nu trebuie, dar nu au încotro: de gropi!
- De gropi și de neglijență!
- Da, neglijență politică!
- Noi votăm, noi suportăm.
Costel Zăgan, DIO (2)
- Alo, Dio, ești acasă?
- Cam pe-acolo, Domnule Director.
- Vino, te rog, până la școală: am o sarcină urgentă pentru tine!
- Dacă-i urgentă, cu mare plăcere...
- Știi că nu te-aș fi deranjat din timpul tău liber, dacă nu ar fi așa!
- Nicio problemă! Într-un sfert de oră, sunt la școală!
- Bine.
...................................................................................................................
- Bună ziua.
- Bună, Dio. Îți prezint pe noua colegă de agricultură.
- Bună ziua!
- Sărut-mâna! Cred că v-am mai văzut undeva...
- Este posibil, părinții mei au rude pe aici.
- Mă gândeam eu...
-Dio, mai bine gândește-te la cineva care s-o primească în gazdă pe domnișoara Sonia!
- M-am gândit.
- Domnișoară, vă dau pe mâinile lui Dio!
- Deocamdată, lăsați bagajele aici, revenim după ce rezolvăm problema!
- Nădăjduiesc: niște soluții viabile?
- Aș putea spune chiar confortabile.
- Să mergem, Dio, că mi se face foame!
- Domnișoară, după Dumneavoastră!
- Dio, ai grijă!
- Întotdeauna, Domnule Director!
Costel Zăgan, DIO (1)
Şi dacă ţi-ai uitat numele semnează
versuri de aur
poetul deocamdată
aripă de plumb
haiku de Costel Zăgan din Cratima cerului, cratima tăcerii (3 august 2022)
EREZIE DE ULTIMĂ ORĂ
Bisturiul meu liric încă mai vibrează
în trupul imaculat al lunii Noaptea sânge
rează pe foaia albă Poezia se naşte tă
când De frică somnambulii trag cerul
peste urechile lor blegi Oare mai are
cineva curajul să tacă la urechea nopţii
Istovit de frumuseţea lumii îmi continui
gimnastica nocturnă Insomnii de plumb
pentru sufletul meu pierdut
Nimic nu mă mai miră Mâine totul
va fi inutil chiar şi speranţa
Și
nu mă pot abține
în fiecare dimineață
sunt fericit că-s român
și
nu american
sau
Doamne-ferește
rus
Costel Zăgan, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA 2020
cv- Costel Zăgan
t S r o n e s p d o 1 t t l 6 l 9 c 6 t h 9 8 l h r u 0 m i C a m 7 1 a g i m 6 h 6 0 m u 1 0 6 h f m a t 1 3 u 5 c 2 · Distribuit p...
