EREZIE DE ULTIMĂ ORĂ

Bisturiul meu liric încă mai vibrează

în trupul imaculat al lunii Noaptea sânge

rează pe foaia albă Poezia se naşte tă

când De frică somnambulii trag cerul

peste urechile lor blegi Oare mai are

cineva curajul să tacă la urechea nopţii

Istovit de frumuseţea lumii îmi continui

gimnastica nocturnă Insomnii de plumb

pentru sufletul meu pierdut

Nimic nu mă mai miră Mâine totul

va fi inutil chiar şi speranţa

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ