Sara bună, tramvaiule, zice penaionarul,
care mai poartă o geantă cu lozuri
ca pe-un toiag, sara bună, copacule,
sara bună, tu, drumule, sara bună și ție,
cană plină cu lapte ca un pește ci icre...
Din copilărie în fiece noapte
bătrânul salută luna, frunza și fluturii,
preschimbându-i în niște săteni dispăruți
și săltându-și ușor pălăria
ca pe propria umbră.
Sara bună, bătrânule, îi șoptesc,
și noroc deie-ți viața
când te sprijini în tașca cu lozuri
prin lume ca-ntr-un toiag.
Dumitru Țiganiuc, ACEEAȘI LUMINĂ, 1980
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu