duminică, 30 august 2020

GLONTELE INTERNAȚIONALIST - Grigore Vieru

Glontele internaţionalist

Unora care au cerut să fiu împuşcat

Am spus că am avut şi noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ţi-am, lepădătură,
De-ţi tot ascuţi cuţitul criminal?!

Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.

Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină şi oţel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că şi mai rău e să ocheşti în el;

Că-i fapt de josnicie şi ocară
Să duci un trai de cârtiţă râmând,
Să nu ştii ce se-ntâmplă pe afară
În vântul şi-n lumină sângerând;

Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăsit de vremuri noi?!

Nu inventez, cum spui, probleme
Şi nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tău.

Ascultă-mă! Întregul piept mi-e plin cu
Jăratecul durerii supărat.
Te şfichiuiesc cu varga: "na turbincu!"
Nu cer să fii de cracă spânzurat.

De-atâtea ori văzui a morţii coasă,
Jivine din hăţişuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă –
Ce fel de mumă oare te-a născut?!

Şi cum de nu te potopeşte Nistrul
Cel care astăzi, din pricina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Şi-ajuns-am a-l urî şi blestema.

Să lupt cu tine ori să-ţi iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuriţi părinţi?!
Dar m-ai lovit în creştet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minţi.

Închei poemul şi îmi iert piticul,
Căci mi-au şoptit trei îngeri necorupţi:
"Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Şi n-are nici un rost cu el să lupţi".

"Nu-i chiar aşa", aud cum îmi şopteşte
Un frate drag, un cântăreţ şoiman:
"Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în cleşte
Şi dă-l prin răzătoare ca pe hrean!"

Ci eu mă uit la fiii mei, la casă
Şi caut un răspuns în ochii lor.
Şi-atâta suferinţă mă apăsă
Şi nu de glonte, ci de jale mor.

Noi nu ucidem! Noi prin suferinţă
Eroi, martiri, profeţi şi sfinţi suntem.
Din ea: din suferinţă-şi ia fiinţă
Vecia-n care credem şi cântăm.

poezie celebră de 

DELIA STĂNILOIU

 

IUBIRE IMPOSIBILĂ

Tu, eşti un rău prioritar
Eu, o fiinţă desuetă
Şi-n vastul zilelor precar,
Pentru-o iubire, facem chetă

Ne cheltuim ultimul vis
Pentru-o fărâmă de speranţă
Ne pierdem sigur şi precis
În neagra zilelor constanţă

Pe geana nopţilor nălucă
Să-mi dai un semn că mai exişti
Şi lasă inima s-aducă
Leac pentru ochii goi şi trişti.

Mai dăruieşte-mi un sărut
În suflet mai deschide-o poartă
Să pot s-o iau de la-nceput
Când vreau, să plâng râzând de soartă.

Destinul nostru-i indecis
Ce ni se-ntâmplă-i peste fire,
Însă ce suntem, ştim precis :
Bolnavi din lipsă de iubire

Este posibil ca imaginea să conţină: Delia Staniloiu, ochelari de vedere, cadru apropiat şi interior

joi, 6 august 2020

CEZAR IVĂNESCU

PRIMA FECIOARĂ A OMULUI

! frumoasă și perfectă ca Moartea-n care toate
se-adună cu înveliș, îți jinduim toți clipa
când goală-n fața noastră vei apărea tu lucind
o, urletul cu care te despicarăm, Moarte,
o, sângele, pe buze al primului hymen!

CEZAR IVĂNESCU, CELE MAI FRUMOASE POEZII, 1985

luni, 6 iulie 2020

OCTAVIAN SOVIANY

OCTAVIAN SOVIANY
***
Distinșii mei amici vă voi pofti
În seara asta-n jurul mesei mele
În numele divinei geometrii
Să devorați triunghiuri isoscele

Desigur fiecare câte trei
Din cele multe trase în frigare
Ca niște devotați învățăcei
Lăsând în străchini doar o bisectoare

Cu care servii se scobesc în dinți
În timp ce pun mesenilor în blide
Dreptunghiuri acrișoare și fierbinți
La flama lumânării perpelite

Ce le veți hăpăi apoi de zor
Cu ochii și cu fălcile deodată
De pentagoane însă vă implor
Să nu se-atingă nicio invitată

Chiar dacă sunt gătite de Euclid
Ți împărțite-n doctorale porții
Să le mai ia din gustul lor arid
Gustați în schimb sublimele proporții

Turnate-n vase-aduse de la Ur
Spre-a scufunda-n delicii comesenii
Unde produsul mezilor - vă jur -
Este egal cu cel ce-l dau extremii

Iar ca desert / superb și decojit!/
O să primiți un mare tetraedru
Să plece fiecare mulțumit
Și dacă e posibil mai geometru

Spre dormitorul unde veți dormi
Feriți de toate ceasurile rele
Și-n numele divinei geometrii
Închiși frumos în cercurile mele

Este posibil ca imaginea să conţină: ochelari de soare

ADRIAN ALUI GHEORGHE

Astăzi este ziua de naștere a unuia dintre redutabilii scriitori români de azi, prietenul poet și prozator ADRIAN ALUI GHEORGHE. Cu această ocazie, se cuvin câteva cuvinte:

Născut la 6 iulie 1958 în comuna Grumăzeşti-Neamţ, absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi, Adrian Alui Gheorghe (debut în volum, 1987, cu POEME ÎN ALB-NEGRU) este în peisajul liric românesc un poet neoexpresionist, de mare forţă, uzând de toate tertipurile textuale ale optzecismului pentru a obţine esenţele imaginarului poetic dar și un redutabil prozator prin cărțile publicate în ultimii ani.
Temele poeziei lui Adrian Alui Gheorghe sunt cele mari: IUBIREA, MOARTEA, ABSENŢA, FRIGUL, EXILUL, STRĂINUL, MEMORIA. Cititorul poate urmări în fiecare carte publicată o serie de autodefiniri şi autoportrete ale poetului. Spune: „Eu sunt Îngerul căzut, mă puteţi pipăi” sau „Celebritatea mea e o broască ţestoasă voi o vedeţi venind legănându-se-ncet”. Şi încă: „Am continuat să scriu poezie/ întrebându-mă deseori dacă/ sentimentele sunt adevărate/ sau nişte emanaţii ale materiei dintotdeauna”; „Viaţa ta e un bordel cu fecioare şi tu, biet aventurier,/ nu ştii unde începe virtutea şi unde sfârşeşte onoarea?”; „Te uiţi la mine. da scriu poezii. de fapt suflu/ în urechea cuvintelor ca în trompete”; „Ocupaţia mea este să smulg săgeţile din inimă”.
Poezia lui Adrian Alui Gheorghe este navetă continuă între sacru şi terestru, o căutare a ferestrelor ce dau spre ideal, ca în acest Autoportret în mişcare: „Sînt gol ca o picătură chinezească într-un ziar/ de provincie liniile acelea par mereu nişte cocori/ în repaus/ visând zboruri lungi cu finalitate nesigură// adun răni. le aşez una lângă alta le fac frumoase/ chem femeile să vadă direct cum se depun/ calciul şi moartea pe oase// cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu ele aparenţa/ sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos/ ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna - / memoria stă spânzurată cu cocorii în jos”.
RISIPIREA e o altă temă predilectă a poetului, o temă cultivată de multe ori în stilul clasicilor avangardişti. Să cităm din ,,Jumătăţi de lună”: „câte nopţi câte nopţi/ cântând cu saxofoniştii morţi/ prin ierburi/ lipind jumătăţi de lună/ pe pieptu-ţi/ râzând: ce copilăros univers/ ni s-a dat/ spre cheltuială/ spre risipire”.
Spectaculos este Adrian Alui Gheorghe în poeme de amplă declamaţie romantică, de imprecaţie, în care ideile sunt cinice şi limbajul violent. Cităm în acest sens, un fragment din ,,Du-te-n pântecele mă-tii de hoit”: „Să înjuri tot. Să înjuri cum. Să înjuri ce. Să vezi înjurătura/ trecînd prin cameră deschizînd fereastra şi plecînd să ia în/ răspăr/ lumea să o înghesuie într-un colţ şi s-o înjure mai departe./ Dumnezeii tăi de lume!/ Dumnezeii tăi de floare! Dumnezeii tăi de apă, de cer,/ de nor, de pasăre...!/
Alteori avem de-a face cu poeme morale, scurte şi percutante: „Nu daţi omul/ pe mâna oamenilor:/ nu au milă” (Dumnezeu rău înlănţuit).
Poet haruit, de mare forţă şi spectacol liric, apostol al unui neoexpresionism cu accent original, Adrian Alui Gheorghe este unul dintre poeții de prima linie ai lirismului românesc.

Daniel CORBU

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, pălărie


vineri, 29 mai 2020

JUAN RAMON JIMENEZ.

Remember JUAN RAMON JIMENEZ.

Poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956.
"pentru poezia lui, care, în limba spaniolă, constituie un exemplu de înaltă spiritualitate și de puritate artistică"

O privighetoare

(Juan Ramón Jiménez.)

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri
ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?
Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri
sorbi apa cea curată ce-¬ţi moaie guşa sfântă?

Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste
noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii
naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,
imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?

Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă
cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?
Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă
eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiat

joi, 28 mai 2020

DUMITRU ȚIGANIUC

POLITEȚE

Sara bună, tramvaiule, zice penaionarul,
care mai poartă o geantă cu lozuri
ca pe-un toiag, sara bună, copacule,
sara bună, tu, drumule, sara bună și ție,
cană plină cu lapte ca un pește ci icre...
Din copilărie în fiece noapte
bătrânul salută luna, frunza și fluturii,
preschimbându-i în niște săteni dispăruți
și săltându-și ușor pălăria
ca pe propria umbră.
Sara bună, bătrânule, îi șoptesc,
și noroc deie-ți viața
când te sprijini în tașca cu lozuri
prin lume ca-ntr-un toiag.

Dumitru Țiganiuc, ACEEAȘI LUMINĂ, 1980 

miercuri, 27 mai 2020

PETRE STRIHAN

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de 

luni, 18 mai 2020

MIOARA BĂLUȚĂ



***
uneori trebuie să faci o pauză
cu privirea în gol să examinezi trecutul
cum ai privi o scenă pe care se alunecă
dragostea lovește încet
viața curge repede
când te aștepți mai puțin inima
pune un semn
în interiorul sufletului
mă învârt ca un nor prin dreptul soarelui
nisipul să mă facă ridicolă
scriu cu el
scriu peste el
ce bine Doamne că avem din ce trăi

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi cadru apropiat

 · 
Mioara Băluță s-a născut la Onești, în 1967, și locuiește în Bacău.
Este autoare a două volume de poezie: ”În cădere voi râde”, Ed. Eurostampa, 2014, și ”Partea nevăzută a lunii”, Ed. Eurostampa, 2015.
***
miroși a ars
ca și cum te-ai apropia cu arma ascunsă
te simt pentru că te târăști
te aud pentru că râsul generației de azi
te îndoaie
ești încrețiță ca o hârtie scrisă
aruncată în coș înfrântă și pătată
numai vocea pare că ar fi a unui om
liber
pierdut în împărăția lui
***
ne-ai ocupat cum invadează
un vis fragil tinerețea ne-ai înfundat
cuvinte în carne
nu te-ai întors nu ne-ai strigat
în timp ce noi tremuram pentru tine
tu ai trecut prin pielea noatră
ca o navă de război viu colorată
***
caut o energie mai puternică decât mine
o zeitate la care să mă rog uneori
frica e orice oglindă pusă în faţă
nu recunosc planeta
încep lupta cu visele
scriu poezii să nu mai rămână din mine
piatră pe piatră
am cincizeci și aș mai tăia ceva
să salvez ce se mai poate salva
***
uneori trebuie să faci o pauză
cu privirea în gol să examinezi trecutul
cum ai privi o scenă pe care se alunecă
dragostea lovește încet
viața curge repede
când te aștepți mai puțin inima
pune un semn
în interiorul sufletului
mă învârt ca un nor prin dreptul soarelui
nisipul să mă facă ridicolă
scriu cu el
scriu peste el
ce bine Doamne că avem din ce trăi

IOLANA ȘERBAN

Seminţii din mine, iară
Iolanda Şerban

Bate-un vânt de primăvară,
Muguri-ţi-aş sălcioară,
Să-ţi irump, pe tâmple ninse,
Rod de dragoste şi vise.

Muguri-ţi-aş flori de munte,
Să-ţi sărut cerul din frunte,
Când mă-nalţ pe-un vârf de ceaţă,
Să simţi pofta mea. De viaţă!

Muguri-ţi-aş azalee
Să-mi simţi gustul, de femeie,
În culori ispititoare
Şi alean. De muritoare.

Muguri-ţi-aş flori de şesuri,
Miresmându-ţi înţelesuri
În poeme insolite
Dorurilor răscolite.

Muguri-ţi-aş busuioace
Doar de mine s-ai noroace
Cât mi-s gândurile-nvoalte
Şi-mi faci slovele înalte.

Muguri-ţi-aş flori de piatră,
Cât îi eşti inimii, vatră,
Şi din gând răsar zorele
Pâlnii treacătelor mele.

Muguri-ţi-aş dumitriţe,
Garofiţe şi crăiţe
Flori de tei şi ment-amară
Seminţii din mine, iară.

Muguri-ţi-aş flori de taină
Să-ţi fiu primăverii, haină
Toamna, confidenţă verii
Iarna, tindă-mlădierii.

Ca, sub rugii de zăpadă,
Să-ngrijeşti fără făgadă
Mugurel de înflorire'n
viţă. De neostoire.

Muguri-ţi-aş siminoc
Peste timp, spaţiu şi loc
Să-ţi irump, pe tâmple vise,
Muguri-ţi-aş legi nescrise.

Bate-un vânt de primăvară
Te iubesc! Ca prima oară!

aprilie 2017

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, floare, copac, în aer liber şi natură

miercuri, 6 mai 2020

ANGI CRISTEA

Selfie cu moartea
Angi Cristea
.
Marginea de lume unde trăiesc are nevoie de profeți ca de aer!
Aici se construiesc parcări subterane de parcă ne-ar lua cu asediu imigranții.
În toate diminețile excavatoare
nivelează asfaltul,florăresele udă
bulevardele, iar birocrații citesc matrimoniale online.
.
Dragostea este atât de aridă aici!
Cuiburi de berze populează suburbiile.Ziariști feroce trag câte un fum
fix în fața biroului, în timp ce
la postul local primarul inaugurează un eveniment.
SMURD-ul concurează cu DNA-ul
la capitolul promptitudine, iar
țiganii se mută pe
via Toledo.
.
Sărbătorile țin câte trei zile.
Orășenii beau vin de buturugă
păstrat în cămările de la bloc.
Biblioteca este deschisă până
la cinci, exact până la ora când
niște poeți
lansează volume colectiv
despre cum să fii artist într-un
timp când îți faci selfie cu moartea.

luni, 4 mai 2020

MIRELA LUNGU



bAdroom stories (big secrets)
secretele cresc
ca o pânză de păianjen se-ntind pe scaun
dulap
noptieră
în vârful degetelor pășesc trei dimineți părăsite
îmi aprind o țigară degetele îmi tremură
mi se întăresc sânii
simt iar parfumul cum îmi gâdilă nările
ce senzație stranie
cineva în spatele meu
se așează pe scaun
îmi sortează cu grijă hainele din dulap
îmi citește cărțile de pe noptieră
apoi își stinge țigara
și pleacă

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiat

joi, 30 aprilie 2020

ANNA DE NOAILLES

ANNA DE NOAILLES

(Ana Elisabeta Brâncoveanu)
(15 noiembrie 1876 - 30 aprilie 1933)

CVI
(Anna de Noailles)
Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii asemeni, făgăduinţi nebune!
Foto: Portretul Annei, Contesă de Noailles, de Philip de László (1913)
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

DRAGOSTE(A), DE CE?

  t S r o n e s p d o 1 t t l 6 l 9 c 6 t h 9 8 l h r   u 0 m i C a m 7 1 a g i m 6 h 6 0 m u 1 0 6 h f m a t 1 3 u 5 c 2    ·  Distribuit p...