Astăzi este ziua de naștere a unuia dintre redutabilii scriitori români de azi, prietenul poet și prozator ADRIAN ALUI GHEORGHE. Cu această ocazie, se cuvin câteva cuvinte:
Născut la 6 iulie 1958 în comuna Grumăzeşti-Neamţ, absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi, Adrian Alui Gheorghe (debut în volum, 1987, cu POEME ÎN ALB-NEGRU) este în peisajul liric românesc un poet neoexpresionist, de mare forţă, uzând de toate tertipurile textuale ale optzecismului pentru a obţine esenţele imaginarului poetic dar și un redutabil prozator prin cărțile publicate în ultimii ani.
Temele poeziei lui Adrian Alui Gheorghe sunt cele mari: IUBIREA, MOARTEA, ABSENŢA, FRIGUL, EXILUL, STRĂINUL, MEMORIA. Cititorul poate urmări în fiecare carte publicată o serie de autodefiniri şi autoportrete ale poetului. Spune: „Eu sunt Îngerul căzut, mă puteţi pipăi” sau „Celebritatea mea e o broască ţestoasă voi o vedeţi venind legănându-se-ncet”. Şi încă: „Am continuat să scriu poezie/ întrebându-mă deseori dacă/ sentimentele sunt adevărate/ sau nişte emanaţii ale materiei dintotdeauna”; „Viaţa ta e un bordel cu fecioare şi tu, biet aventurier,/ nu ştii unde începe virtutea şi unde sfârşeşte onoarea?”; „Te uiţi la mine. da scriu poezii. de fapt suflu/ în urechea cuvintelor ca în trompete”; „Ocupaţia mea este să smulg săgeţile din inimă”.
Poezia lui Adrian Alui Gheorghe este navetă continuă între sacru şi terestru, o căutare a ferestrelor ce dau spre ideal, ca în acest Autoportret în mişcare: „Sînt gol ca o picătură chinezească într-un ziar/ de provincie liniile acelea par mereu nişte cocori/ în repaus/ visând zboruri lungi cu finalitate nesigură// adun răni. le aşez una lângă alta le fac frumoase/ chem femeile să vadă direct cum se depun/ calciul şi moartea pe oase// cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu ele aparenţa/ sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos/ ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna - / memoria stă spânzurată cu cocorii în jos”.
RISIPIREA e o altă temă predilectă a poetului, o temă cultivată de multe ori în stilul clasicilor avangardişti. Să cităm din ,,Jumătăţi de lună”: „câte nopţi câte nopţi/ cântând cu saxofoniştii morţi/ prin ierburi/ lipind jumătăţi de lună/ pe pieptu-ţi/ râzând: ce copilăros univers/ ni s-a dat/ spre cheltuială/ spre risipire”.
Spectaculos este Adrian Alui Gheorghe în poeme de amplă declamaţie romantică, de imprecaţie, în care ideile sunt cinice şi limbajul violent. Cităm în acest sens, un fragment din ,,Du-te-n pântecele mă-tii de hoit”: „Să înjuri tot. Să înjuri cum. Să înjuri ce. Să vezi înjurătura/ trecînd prin cameră deschizînd fereastra şi plecînd să ia în/ răspăr/ lumea să o înghesuie într-un colţ şi s-o înjure mai departe./ Dumnezeii tăi de lume!/ Dumnezeii tăi de floare! Dumnezeii tăi de apă, de cer,/ de nor, de pasăre...!/
Alteori avem de-a face cu poeme morale, scurte şi percutante: „Nu daţi omul/ pe mâna oamenilor:/ nu au milă” (Dumnezeu rău înlănţuit).
Poet haruit, de mare forţă şi spectacol liric, apostol al unui neoexpresionism cu accent original, Adrian Alui Gheorghe este unul dintre poeții de prima linie ai lirismului românesc.
Daniel CORBU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu