DIO(8)

 DRAGOSTE(A), DE CE?

     Nu-mi puteam explica nici cum am ajuns în pielea goală, nici când s-au dezbrăcat cele două fete, apoi nici de ce am ieșit plângând pe ușa nopții? 

A doua zi, aveam să revin cu un bidon de vin și două plăcinte cu brânză aburinde - scuză sau recompensă pentru noaptea ratată?

Nu cred că mai avea vreun rost nici întrebarea, oricât de retorică ar fi fost precedenta situație, nici nedumerirea mea, poetică, pură și simplă.

    Așa că le-am pus pe masa goală și ospitalieră, zâmbind, iluminat parcă.

- Frumosule, unde-ai dispărut ieri?

Cele două glasuri, unite, făceau și mai adâncă întrebarea. Ca să ajungă la suprafață, adevărul a închis ochii. 

Eu ce puteam să văd în afara celor două fete, din nou, goale precum străbunica lor Eva?!

- Adame, nu-ți pui pijamalele?!

- Păi, nu vreau să ies în stradă, fetelor!

- Înaintează, totuși n-ai ajuns nici la margine!

- Dar marginea nu-i în centru!?

- Măi, dar grăbit mai ești!

- Totuși, m-am grăbit foarte ușor!

- La greutatea ta!

- Cum să nu: sunt un poet cu greutate!

- Imponderabilule, scufundă-te odată, dacă vrei să ne mai găsești!

- Vii și nevătămate de dorul meu!

- Măi-măi, dar fatal te mai crezi!

- Fatal nu, doar mortal!

- Punct, domnule de română!

- Punct de suspensie!

- Punct suspendat între două tăceri...

- Tăcerea unu și tăcerea doi.

- Tăcerea ta și tăcerea noastră!

- Una mai mare decât alta!

- Și noi care credeam că suntem egale pentru tine!

- Egale, frumoase și incomensurabile!

                                                           ***

ÎNAINTEZ PE BURTĂ

- Eu mă culc.

- Dio și cu mine mai avem de repetat pentru Cântarea României! 

- Repetiția este mama cântării!

- Râzi tu, Ileana Cosânzeana, dar și când o să venim cu ditamai premiul...

- N-o să mai încăpem tustrei în același pat!

- Și-atunci, suspendăm pe cineva!

- Sau pe alt-cineva!

- Suspendăm pe dracu!

- Îl suspedăm, că tot vrea el să-și bage codița: ba în una, ba în alta!

- Vreți să rămâneți singure? Eu mă retrag.

- Dimpotrivă: înaintează mai adânc, Filosofule!

- Înaintez, deci exist

- Dio, îți place să vorbești, nu glumă!

- Așa gândesc eu, vorbind.

                                           Costel Zăgan, Dio (alt roman cibernetic)

DIO (7)

 DILEMĂ DESCHISĂ

Dio măgar

și căpcăun

 n-are habar

dacă-i bun

Dio căpcăun

doar filosof

ce să spun

mai cartof

Dio filosof

n-are habăr

nici soft

Dio măgar

Și căpcăun

când și cum 

Costel Zăgan, CEZEISME II

DIO (6) - VERBUL DRAGOSTEI VERSUS VERBUL POEZIEI

 - Ce faci, Dio?

- Caut.

- Ce anume?

- Dragostea.

- Și-ai găsit-o?

- Tu ce zici?

- Eu ?

-Da, tu!

- Eu sunt aici.

- Unde?

- La capătul degetelor tale!

- Așa departe?

-Așa: aproape!

- Atunci, Maria?

- Acum, Dio!

Costel Zăgan

Costel Zăgan - Top 20 citate ale aforistului român

DIO (5) (MĂSURI)

 - Dio, înaintezi!?

- Mă întrebi, Maria?

- Păi, ce să fac altceva?

- Să-ți ajuți aproapele!

- Poftim?

- Citam și eu din Biblie...

- Frumos citat...

- Și rotund...

- Ajunge, Dio!

- Nu cred, Maria!

- Nesătulule!

- O guriță ... de aperitiv!

- Puneți pofta-n cui!

- O pun...dacă zici-tu! 

-  Dio, oprește-te!

- Unde, Maria?

- Aici.

- Doar aici?!?

- Deocamdată.

- Deocamdată: un popas de-un pupic!

- Mă gâdili, Dio!

- Te gâdil, Maria.

- Dio!

- Nu mai aud nimic: văd numai negru în fața ochilor!

- Dio, ai întrecut măsura!

- Atâta pot și eu, Maria!

Costel Zăgan 

REGELE MELANCOLIEI

Eminescu file din poveste

poezie atârnând de stele

înapoi sau înainte este

un album de răni rebele

Poezie atârnând de stele

trece-mi viața pe curat

zilele cu poezii par grele

lung e cerul dar bogat

Trecând moartea pe curat

înapoi sau înainte este

Eminescu rege-adevărat

Eminescu file din poveste

Poezie atârnând de stele

doar tăceri niște surcele

Costel Zăgan

 

Moartea-i o oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost.

Definiţie de Costel Zăgan despre moarte

votează acum

adaugă un comentariu

Moartea-i o oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost.

Costel Zăgan

DIO (4) (UN MORT MAI DEPARTE)

 

DIO (4)

 C-un mort mai departe

Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie. Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.

Părea, privit din partea stângă, supărat. Din dreapta, împăcat. Dinspre picioare, chipul împietrit nu mai spunea nimic. Nici măcar adio! Ori, ce mai faci , nepoate?
Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce, Doamne, de ce?
Limpede şi răcoroasă, tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară, la aer!

Pletos şi cu barbă, încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare, Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor, nici nu-i observă sosirea.
În schimb, a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa. Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:
-Domnişoară, căutaţi pe cineva?
-Şcoala. Caut şcoala!
-Uitaţi-o, în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce, dacă doriţi, la director! Locuieşte în apropiere. La 2-3 case, mai încolo.
-Dar nu pleacă autobuzul?
-Este timp!
Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip, totuşi, i-au deschis fetei gura:
-Să mergem la tov. director!
-Să!
Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!

Costel Zăgan

SCRISOARE LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR

Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!

Costel Zăgan (4 septembrie 2022)

DEPĂRTAREA DE LÂNGĂ TINE

 

Depărtare minimă

Drumul spre şcoală trece prin inimă

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (4 septembrie 2022)

DIO (3) (CUM SE DE-FACE PRIMĂVARA)

 - Dio, ce faci cu mâna pe genunchiul meu?

- Vreau să simt cum e răcoarea.

- Îmi închipui că-i rotundă...

-Rotundă și rece. Nu știu însă: urcă sau coboară!?

-Dio!

- Maria!

- Prezentările fiind făcute...

 - Și des-făcute...

- Nu prea cred!

- Nici eu, dar am încercat.

- C-o singură floare...

- Nu se des-face primăvara!

- Mai știi: de ce mai insiști?

- Pentru că am un buchet de flori.

- Sunt de gheață!

- Sunt un vulcan!

- Înghețat.

- S-o crezi tu!

- O cred.

- Eu, nu.

- Eu, da.

- Atunci?

- Atunci.

Costel Zăgan, DIO (3)